@ Un sechestru a fost pus pe bunurile unei afaceriste din Iaşi @ Decizia a fost luată de magistraţi după ce a fost constatată o „gaură” de peste 4 milioane de lei la bugetul de stat @ Astfel, judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au dispus încetarea procesului penal în ceea ce îi priveşte pe Brînduşa Stănescu, dar şi achitarea lui Costel şi a lui Cristinel Stănescu
Un sechestru a fost pus pe bunurile unei afaceriste din Iaşi! Decizia a fost luată de magistraţi după ce a fost constatată o „gaură” de peste 4 milioane de lei la bugetul de stat! Astfel, judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au dispus încetarea procesului penal în ceea ce îi priveşte pe Brînduşa Stănescu, dar şi achitarea lui Costel şi a lui Cristinel Stănescu.
„Instanţa dispune încetarea procesului penal privind pe inculpaţa Stănescu Brînduşa, pentru refuz nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale, în scopul împiedicării verificărilor financiar-fiscale, în termen de cel mult 15 zile de la somaţie, ascunderea de acte contabile în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale si evidenţiere în actele legale a unor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Achită inculpata Stănescu Brînduşa pentru spălarea banilor, il achită pe inculpatul Stănescu Costel pentru evidenţiere în documentele legale a unor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale si spălarea banilor, il achită pe inculpatul Stănescu Cristinel pentru evidenţiere în documentele legale a unor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale„, au mentionat recent magistratii ieseni.
Sechestru pe bunurile unei afaceriste!
Totuşi, magistraţii ieşeni au admis în parte acţiunea formulată de către Fisc. Aşadar, instanţa a dispus aplicarea unui sechestru asigurator asupra bunurilor afaceristei Brânduşa Stănescu.
„Admite în parte acţiunea formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, şi obligă pe inculpata Stănescu Brînduşa să îi plătească părţii civile, cu titlu de despăgubiri civile, suma de 4.142.125 de lei. Respinge, ca nefondată, acţiunea civilă formulată împotriva inculpaţilor Stănescu Costel şi Stănescu Cristinel. Dispune luarea măsurilor asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatei Stănescu Brînduşa, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în vederea recuperării despăgubirilor civile acordate în cauză, până la concurenţa sumei de 4.142.125 de lei„, au adăugat judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi.
Ce au spus oamenii legii
Demn de remarcat este faptul că sentinţa nu e definitivă, aceasta putand fi contestata. Procesul celor trei afaceristi a inceput pe data de 11 iunie 2019. Procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi i-au trimis in judecata pentru infractiuni economice.
Conform anchetatorilor ieseni, ar fi fost depuse declaratii fiscale de catre o societate comerciala, la organele fiscale, privind achiziţii fictive de bunuri efectuate de la diverse alte firme. Totul a iesit la iveala in urma unor controale ale finantistilor, care au constatat ca a fost creata astfel o „gaură” de peste 4 milioane de lei.