Blocul care sufoca Copoul oprit definitiv de judecători. Găburici nu mai poate construi între case

1463
santier Găburici si Violeta și Ștefan Găburici
santier Găburici si Violeta și Ștefan Găburici

@ Magistrații ieșeni au oprit defintiv lucrările, la blocul pe care familia fostului consilier local Violeta Găburici, voia să-l ridice printre casele din Copou, pe strada Lascăr Catargi nr. 58 @ Blocul s-ar fi ridicat foarte aproape de casele vecinilor @ Găburici a susținut că vrea să ridice o casă dar proiectul autorizat de municipalitate se referă la ditamai blocul @ Recent, magistrații Tribunalului Iași au decis că familia Găburici poate să se apuce din nou de construit dacă obține o nouă autorizație

Familia fostului consilier local PMP, Violeta Găburici nu-și mai poate construit blocul din Copou, de pe strada Lascăr Catargi nr. 58. Asta deoarece judecătorii au decis definitiv sistarea lucrărilor demarate  de familia Găburici în anul 2022. Reamintim că lucrările au fost suspendate tot în anul 2022 de judecători prin ordonanţa preşedinţială, în urma unei cereri depuse de proprietarii caselor aflate în  vecinătatea terenului familiei Găburici dar bătălia în justiție a continuat până astăzi. Proprietarii caselor au deschis tot în anul 2022 ,un alt proces, având ca obiect ‘’obligație de a face sistare lucrări’’ solicitând să se emită o hotărâre definitivă prin care să fie oprite lucrările familiei Găburici. Cu alte cuvinte au solicitat anularea autorizației de construire obținute de Găburici. Acest proces s-a finalizat definitiv zilele trecute printr-o decizie a Tribunalului prin care s-a admis cererea proprietarilor caselor (vezi aici). Conform acestei decizii familia Găburici nu mai poate continua lucrările pe strada Lascăr Catargi nr. 58 până când nu va obține o nouă autorizație de construire. Vecinii știau că familia Găburici intenționa să ridice o casă și au avut într-o zi supriza să constate că aceștia au demarat construirea unui bloc. În 2015, Matei Ștefan Găburici, fiul fostei consiliere PMP Violeta Găburici, a obținut PUZ pentru consolidarea și extinderea unei case de la adresa Lascăr Catargi nr. 58.

De fapt au vrut să ridice un bloc

Însă, proiectul autorizat de primăria viza mai degrabă un bloc. ‘’În continuare, arată reclamanţii că, în anul 2019 s-a emis autorizaţia de construire ce a schimbat prima variantă a proiectului şi s-a autorizat cu regimul de înălţime  S+P+1E+2E (parţial) ce reprezintă mai degrabă caracteristicile unui imobil locuinţe colective (bloc-n.r), iar autorizaţia arată că suprafaţa desfăşurată a clădirii poate ajunge la 616,76 mp. Susţin reclamanţii faptul că există mai multe neconcordanţe între documentul care a stat la baza autorizării PUZ din anul 2015 şi autorizaţia de construire, fapt care denotă o serie de nereguli în emiterea acestui document care dă dreptul pârâtului să efectueze lucrări la imobil, nereguli sub aspectul regimului de înălţime, al suprafeţei rezultate în urma lucrărilor’’, se arată în sentința judecătorească. Precizăm că blocul urma să fie construit pe numele lui Matei Ștefan Găburici.

Primăria învinsă de un interlop cu bloc ilegal: 15 juriști ai lui Chirica nu au fost în stare să facă o cerere

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.