Sechestru pus pe averea unui afacerist ieşean! Trebuie să achite peste 1,5 milioane de lei! (EXCLUSIV)

1573
limite-bani
limite-bani

@ Un sechestru a fost pus pe averea unui afacerist ieşean @ Acesta trebuie să achite peste 1,5 milioane de lei @ Astfel, ieri, judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au încetat procesul penal în cazul lui Gheorghe Mînăstireanu @ În schimb, magistraţii l-au pus la plată pe ieşean

Un sechestru a fost pus pe averea unui afacerist ieşean! Acesta trebuie să achite peste 1,5 milioane de lei! Aşadar, judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au încetat procesul penal în cazul lui Gheorghe Mînăstireanu.

„Instanta încetează procesul penal, ca urmare a intervenirii prescriptiei răspunderii penale faţă de inculpatul Mînăstireanu Gheorghe în ceea ce priveste infractiunea de evaziune fiscală (în modalitatea de evidentiere în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la baza operatiuni reale ori evidentierea altor operatiuni fictive).

Admite în parte acţiunea formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi. Obligă inculpatul la plata sumei de 1.724.394 de lei, reprezentând debitul principal”, au afirmat ieri judecatorii ieseni.

Sechestru pus pe averea unui afacerist ieşean

De asemenea, magistratii din cadrul Tribunalului Iasi au pus un sechestru pe averea afaceristului.

„Instanta instituie măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, prezente şi viitoare, până la concurenţa sumei de 1.724.394 de lei. Executorie în ceea ce priveşte luarea măsurilor asigurătorii dispuse prin prezenta sentinţă penală”, au subliniat judecatorii.

Trebuie să achite peste 1,5 milioane de lei

Demn de remarcat este faptul ca sentinta nu e definitiva, aceasta putand fi contestata. Procesul lui Gheorghe Mînăstireanu a inceput pe data de 26 ianuarie 2023. Procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi au dispus trimiterea in judecata a afaceristului sub acuzatia de evaziune fiscala.

Oamenii legii au spus ca, in urma cu mai bine de cinci ani, afaceristul iesean a intrat in atentia lor. Conform anchetatorilor, acesta ar fi folosit mai multe documente pentru a crea o „gaura” de peste 1,5 milioane de lei in bugetul consolidat al statului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.