Proiectul Family Market Tomești, dezvoltat de compania IULIUS, a obținut autorizația de construire, marcând un pas esențial în dezvoltarea noului concept de retail de proximitate dedicat comunității locale. Investiția de 28 milioane de euro va avea o suprafață închiriabilă de peste 13.000 mp, va include un mix personalizat de facilități, servicii și branduri diverse, spații verzi pe o suprafață de peste 10.000 mp, facilități pentru recreere și activități în aer liber, aproximativ 450 de locuri de parcare, dar și noi conexiuni şi accese pietonale, prin investiţii de remodelare a infrastructurii din zonă. Termenul estimat de finalizare a proiectului este ultimul trimestru din 2026.
Dezvoltat ca un concept modern, adaptat nevoilor cotidiene ale familiilor din zona metropolitană a Iașului, Family Market Tomești intră într-o nouă etapă de implementare după obținerea autorizației de construire. Investiția de 28 milioane euro va contribui la dinamizarea zonei prin atragerea unui mix de chiriași relevanți pentru comunitate, crearea de spații verzi, dezvoltarea infrastructurii și a unui zone de retail care va deservi atât rezidenții din comuna Tomești, cât și pe cei din localitățile învecinate. Ancora proiectului va fi hipermarketul Kaufland, zona de sport va fi deservită de o locație Stay Fit Gym, iar mixul de chiriași va fi completat de un magazin Pepco. Totodată, Dr. Max va inaugura o farmacie, Agroland va pune la dispoziție o gamă variată de produse pentru grădinărit și petshop, iar Mado va deschide un restaurant. De asemenea, proiectul va integra și antreprenori locali: brandul Happy & Hop va avea un concept dedicat celor mici, Kosarom va deschide un magazin tip Fine Store, dar locații vor inaugura și Teo’s Café, Flower Boutique, salonul Atipic, laboratorul de analize medicale Praxis și un magazin de tip convenience – Xpress. Lista va fi completată de alți retaileri și diverse facilități menite să ofere o experiență de cumpărături eficientă și accesibilă.
Totodată, se vor amenaja spații verzi pe o suprafață de circa 10.000 mp, cu arbori maturi, gazon și plante decorative, precum în celelate două proiecte Family Market din portofoliul IULIUS, și vor fi integrate și facilități pentru recreere și activități în aer liber. De asemenea, vor fi create aproximativ 450 de locuri de parcare, noi conexiuni şi accese pietonale, prin investiţii de remodelare a infrastructurii din zonă.
„Obținerea autorizației de construire reprezintă un moment important pentru Family Market Tomești, care își propune să devină un punct de referință pentru zona de est a municipiului Iași. Proiectul se va adresa unui areal de aproximativ 55.000 de persoane, estimat pentru o distanță de 10 minute de mers cu mașina, incluzând localitățile din proximitate și va contribui la dezvoltarea economică locală și la crearea de noi locuri de muncă. Considerăm, de asemenea, că Family Market Tomești va reprezenta o atracție inclusiv pentru locuitorii din Republica Moldova, care tranzitează frecvent zona în deplasările către Iași. Lucrările de construcție au fost deja demarate, iar termenul estimat de finalizare a proiectului este ultimul trimestru al acestui an”, a declarat Radu Pârlea, Shopping Center Manager Family Market.
În continuare, toți cei care își doresc să trimită sugestii privind serviciile și facilitățile pe care și le doresc aproape de casă pot să le transmită prin formularul accesibil pe platforma www.family-market.ro. De asemenea, antreprenorii și producătorii care doresc mai multe informații despre oportunitățile generate de Family Market Tomești pot intra în contact cu echipa de dezvoltare pe email inchirieri@family-market.ro sau la telefon 0728 856 482 ori 0232 208 812.
Despre Family Market
Sub conceptul Family Market sunt dezvoltate două proiecte de retail de proximitate, în județul Iași, ambele presupunând o investiție totală de peste 24 milioane de euro. Proiectele inaugurate în 2022 au suprafețe închiriabile de retail de 5.400 mp (Bucium) şi 7.000 mp (Miroslava), adresându-se unui areal cu 30.000 – 40.000 de locuitori și având la bază relevanța mixului de shopping, accesibilitatea și eficientizarea timpului. Mixul propus include un supermarket, brandul fashion Sinsay, dm drogerie markt, Dr. Max, McDonald’s Drive Thru (Family Market Bucium), Stay Fit Gym (Family Market Miroslava) și o serie de antreprenori și producători locali și naționali, selectați în funcție de așteptările exprimate de comunitățile în mijlocul cărora s-au dezvoltat proiectele.
Proiectele includ spații verzi, cu arbori maturi și plante decorative, ce contribuie la reducerea amprentei de carbon. În același timp, sunt ușor de accesat, atât pe jos, cât și cu bicicleta sau mașina, datorită soluțiilor de mobilitate implementate, având amenajate spații de parcare pentru autoturisme, pentru biciclete, precum și stații de încărcare pentru vehicule electrice.
Din 2023, cele două proiecte Family Market – Bucium și Miroslava – sunt operate într-un parteneriat joint venture 50-50 de IULIUS și grupul de investiții româno – american W&E Assets.
Departament PR
W: www.family-market.ro; www.iulius.ro
E: pr@iulius.ro


































