Cârtița din spatele contractelor de milioane de euro de la Spiridon. Angajatul spitalului plătit de firma căpușă

5882
montaj Sorin Orz si Ioan Barliba
montaj Sorin Orz si Ioan Barliba

@ O singura firma și-a adjudecat in ultimii ani, in Epoca Bârliba lucrarile de reparatii si modernizare de la Spitalul Sfântul Spiridon: Tech Confort SRL @ Vorbim despre zeci  de contracte de milioane de euro incheiate de Tech Confort cu spitalul, in perioada in care unitatea medicala a fost  condusa de Ioan Bârliba @ Sorin Orz, angajat al compartimentului tehnic de la Spitalul Sfantul Spiridon, inginer specialist in constructii, cel care vegheaza din partea spitalului modul in care sunt realizate lucrarile de reparatii, evalueaza lucrarile si ofertele tehnice si devizele  este platit in particular si de firma Tech Confort @ „Eu nu consider ca sunt in conflict de interese. Ce treaba aveti dumnevoastra?”, a spus Sorin Orz @ „Nu stiu si nici nu ma intereseaza ce se intampla! Este un capitol încheiat pentru mine! Vă doresc numai bine!”, a spus fostul manager Ioan Bârliba

Vă place cum arată Spitalul Sfântul Spiridon? Stă să se dărâme deși in ultimii ani in perioada in care a fost condus de Ioan Bârliba, au fost incheiate zeci de contracte de de reparatii si renovare. Monopolul asupra acestor contracte de reparatii la Spitalul Sfântul Spiridon este detinut de singura firma si anume SC Tech Confort SRL patronata de un anume Gavriil Miron , personaj care dupa ce s-a umplut de bani in baza zecilor de contracte incheiate in ultimii ani cu unitatea medicala, s-a lansat in afaceri imobiliare, a inceput sa construiasca blocuri in Bucium. Revoltator este ca interesele spitalului in relatia cu aceasta firma au fost reprezentata de un inginer, pe nume Sorin Orz angajat al Spitalului Sfantul Spiridon si care era platit pe la spate si de Tech Confort. Mai exact, Sorin Orz, iși pune stampila pe multe proiecte de constructii civile realizate de Tech Confort pentru alti beneficiari decat Spitalul Sfantul Spiridon iar pentru asta este remunerat (foto document). Asta in conditiile in care, in calitate de angajat al Spitalului Sfântul Spiridon, Sorin Orz este obligat sa vegheze ca firma Tech Confort executa lucrari de calitate . Mai mult decat atat vom arata mai departe ca practic Orz stabileste de ani de zile sumele de bani pe care Tech Confort trebuie sa le incaseze de la spital.

Orz este „tăticul” investițiilor de la Spiridon

stampila Sorin Orz pentru firma Tech Confort
stampila Sorin Orz pentru firma Tech Confort

 

Se pune intrebareaf fireasca daca relatia in particular dintre Sorin Orz si Tech Confort nu este o forma mascata de dare si luare de mita. Astfel, Orz estimează lucrările de constructii care trebuie realizate in spital, evalueaza ofertele tehnice ale firmei de constructii, analizează devizele de lucrari intocmite de executant si recepționează lucrarea. Practic, Orz ține în mână cuțitul cu care se taie pâinea buna pe care Tech Confort o mananca de la Spitalul Sfantul Spiridon. Cu toare acestea Sorin Orz a recunoscut foarte senin senin ca lucreaza „in particular” si pentru SC Tech Confort SRL . L-am intrebat daca nu cumva se afla intr-un conflict de interese, cel putin de natura morala.  „Eu nu consider ca sunt in conflict de interese. Ce treaba aveti dumnevoastra?”, a spus Sorin Orz.

L-am intrebat si pe Ioan Bârliba, fostul manager de la Spiridon daca stia ca Sorin Orz lucreaza si pentru firma de constructii cu care dumnealui a incheiat in ultimii ani zeci de contracte in numele spitalului. „Nu stiu si nici nu ma intereseaza ce se intampla! Este un capitol încheiat pentru mine! Vă doresc numai bine!”, a spus Ioan Bârliba.

Zeci de contracte cu spitalul

Prezentam mai departe o parte din contractele incheiate de Tech Confort cu Spitalul Sfantul Spiridon. Trebuie facuta precizarea ca acestea au fost incheiate prin incredintare directa astfel incat Sorin Orz a avut un cuvant greu de spus la incheierea fiecarui contract. Astfel, in anul 2020 cand Bârliba a fost schimbat de la conducerea Spitalului Sfântul Spiridon firma a incheiat urmatoarele contracte: Reparatii capitale usi automate UPU-99.947 lei; Lucrari de inlocuire Tarket- 191.968 lei; Lucrari de renovare clinica chirurgie cardiovasculara-104.925 lei; . Lucrari de renovare clinica de cardiologie – 234.352 lei; 5. Lucrari de compartimentare – 22.490 lei ; 6. Modernizare laborator imunologie – 32.795 lei;  Lucrari de reparatii curente paviment- 24.101 lei; Reamenajare si reparatii clinica ATI – 40.437 lei; In anii anteriori firma a efectuat lucrari precum: Reparații curente Cardiologie Compartimentare (27.06.2013): 28.341 lei;  Reparații curente Cardiologie Compartimentare (27.06.2013): 28.341 lei ; Reparații și igienizare Cardiologie Compartimentare (26.07.2013): 207.771 lei; Reparații ATI (21.05.2014): 50.699 lei; Reparații igienizare grupuri sanitare Medicală (12.06.2014): 28.157 lei;  Reparații Clnicile III și IV Chirurgie (3.06.2014): 35.765 lei;  Hidroizolații BMF și ORL (15.07.2014): 34.133 lei; Reparații depozit alimente (21.07.2014): 82.910 lei;  Reparații Stomatologie Adulți Boltă (22.08.2014): 75.720 lei; Reparații Curente Medicală 1 (22.08.2014): 24.614 lei; Reparații Pavilion K Statistică (16.02.2015): 35.576 lei; Reparații și igienizare Laborator analize (13.03.2015): 98.735 lei; Reparații fațade Clinica 2 Pavilion L (20.04.2015): 46.993 lei; Ignifugare UPU:  200.000 lei.

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.