Chemați Ambulanța! Chirica a semnat în locul lui Iohannis un tratat cu Franța lui Macron

1301
Mihai Chirica si Iohannis
Mihai Chirica si Iohannis

@ Prefectul județului Iași a fost nevoit să atace în contenciosul administrativ o hotărârea Consiliului Local Iași prin care Mihai Chirica se împuternice să semneze un acord cu statul francez @ Constituția României prevede clar că numai președintele are astfel de atribute, în politica externă

Mihai Chirica vrea să-i ia locul lui Iohannis și nu înțelege când i se spune că poate face acest lucru numai dacă este ales de cetățeni pe funcția de șef al statului. Astfel, zilele trecute, prefectul județului Iași, Bogdan Cojocaru a fost nevoit să ceară instanței de contencios administrativ (vezi aici) anularea unei Hotărâri a Consiliului Local Iași prin care Mihai Chirica era împuternicit, împotriva prevederilor constituționale să semneze un acord cu statul francez. Astfel, prin Hotărârea nr.267/11.07.2023, Consiliul local al municipiului Iași a modificat art.1 al Hotărârii nr.290/26.07.2022 privind aprobarea asocierii Municipiului Iași cu Institutul Francez la Iași în scopul înființării Centrului Cultural European și în vederea sprijinirii și promovării culturii europene și a stabilit un nou conținut: „Se aprobă asocierea Municipiului Iași cu Statul Francez, reprezentat în România de Ambasada Republicii Franceze în România, în scopul înființării Centrului Cultural European și în vederea sprijinirii și promovării culturii europene. La articolul 2 din hotărâre se precizează că ”se împuternicește Primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, reprezentant legal al UAT Municipiul Iași să semneze Acordul de parteneriat ce va fi încheiat între UAT Municipiul Iași și Statul Francez, reprezentat de Excelența Sa, Doamna Laurence AUER, Ambasadoarea Republicii Franceze în România”. În ciuda atenționărilor venite din partea secretarului Consiliului Local Iași și a prefectului Bogdan Cojocaru, privind nelegalitatea acestei hotărâri Chirica a insistat să fie votată și pusă în aplicare. I s-a spus clar lui Chirica că, potrivit Constituției numai președintele României poate semna în numele statului român, acorduri și tratate cu alte state. ‘’ Secretarul general al municipiului Iași nu a contrasemnat pentru legalitate Hotărârea nr.267/11.07.2023, obiecțiile cu privire la legalitate fiind consemnate în adresa nr.90.263/12.07.2023, comunicată odată cu actul administrativ. Prevederile constituționale la art.91 stabilesc atribuţiile în domeniul politicii externe, astfel: ”Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege”. Prevederi legale invocate limitează posibilitatea încheierii unor înţelegeri de cooperare doar la nivelul autorităţilor similare din alte state, instituie obligația, anterior semnării, ”…de a solicita avizul de oportunitate al Ministerului Afacerilor Externe şi al ministerului cu atribuţii de sprijin şi control al autorităţilor publice locale cu privire la intenţia de a iniţia negocieri pentru încheierea de înţelegeri de cooperare cu autorităţi similare din alte state”și cu privire la”…proiectele de înţelegeri de cooperare pe care autorităţile administraţiei publice locale intenţionează să le încheie cu autorităţi similare din alte state…”,fiind prevăzută și proceduraaplicabilă ulterior semnării acestor înțelegeri de cooperare’’, arată prefectul în cererea prin care solicită instanței anularea hotărârii Consiliului Local. De asemenea, prefectul critică și decizia lui Chirica de a da francezilor, în folosință gratuită o parte din Palatul Braunstein (aflat în domeniul public) în condițiile în care Legea prevede că de un astfel de beneficiu se poate bucura numai o instituție de utilitate publică, din România.

Tribunalul Iași urmează să se pronunțe în perioada următoare asupra cererii prefectului.

 

Descinderi DNA la Primăria Iași. Procurorii au intrat in biroul lui Chirica

 

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.