@ Magistrații Judecătoriei Iași au decis să înceapă judecarea dosarului în care așa-zisul dezvoltator Constantin Măzărianu a fost trimis în judecată pentru înșelăciune
Procesul în care Constantin Măzărianu a fost trimis în judecată pentru înșelăciune a trecut de Camera Preliminară a Judecătoriei Iași astfel încât, dacă sentința va rămâne definitivă magistrații vor începe judecata pe fond. Constantin Măzărianu a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în declarații (vezi aici). Asta deoarece, în luna iulie a anului 2022, Măzărianu l-a înșelat pe Alexandru Constantiniu căruia i-a promis că-i va vinde un apartament într-unul din blocurile pe care acesta le construia în localitatea Vișani din comuna Bârnova. Măzărianu a încheiat cu Alexandru Constantiniu un antecontract de vânzare-cumpărare pentru un apartament cu 3 camere în suprafață de 63,15 mp, în numele firmei Juz Construct SRL în condițiile în care nu mai avea calitatea să facă acest lucru. Astfel, firma era în insolvență iar Măzărianu avea calitatea de administrator special, iar administratorul judiciar a fost desemnat Eurobusiness LRJ SPRL Sucursala Iași. Măzărianu i-a indicat ieșeanului un cont în care să vireze un avant de 10.000 euro și după aceea a băgat banii în propriul buzunar. După câteva zile, Alexandru Constantiniu a aflat că firma are probleme și i-a cerut lui Măzărianu banii înapoi. Acesta a refuzat să-i returneze. Împotriva lui Măzărianu au mai depus plângeri similare câteva zeci de clienți acestea fiind încă în analiza procurorilor. Mai multe detalii puteți citi în articolul repostat mai jos.
Jaful imobiliar al deceniului la Iași: zeci de de famiii lăsate pe drumuri de dezvoltatorul țepar
Constantin MAZILU



































