Escrocherie de milioane de euro desființată de DIICOT: 6 hectare în Iași vândute cu acte false

13893
descinderi DIICOT
descinderi DIICOT

@ Procurorii de la Crimă Organizată au destructurat un grup infracțional care a încercat să vândă o suprafață de 6 hectare in zona Galata @ Capul afacerii ar fi un anume Toma Bontaș care ar fi încercat să-i vândă terenul dezvoltatorului Gabriel Ețcu

Procurorii DIICOT și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași au efectuat în urmă cu două zile percheziții într-un dosar care a vizat destructurarea unui grup infractional care ar fi vrut să vândă cu acte false un teren în suprafață de 6 hectare situat în municipiul Iași în zona Galata. Valoarea de piață a terenului este de cel puțin 6 milioane euro. Capul afacerii ar fi un anume Toma Bontaș care a aflat că proprietarul terenului, un anume Ionescu este stabilit in Elveția. În aprilie 2021, Bontaș a făcut rost de o copie a titlului de proprietate pentru acest teren dar și de o ștampilă conform cu originalul care ar fi fost pusă la notarul Daniel Florea. După aceea Bontaș a falsificat un buletin. Acesta a pus pe un act de identitate falsificat poza proprietarului Ionescu încercând astfel sa-i vândă terenul dezvoltatorului Gabriel Ețcu cu 1,8 milioane euro. În continuare, identitatea adevăratului proprietar ar fi fost preluată de către un membru al grupului, în scopul vânzării fără drept a terenurilor identificate, prezentându-se apoi în fața notarilor publici ca fiind adevăratul proprietar și solicitând încheierea unor acte notariale (legalizarea unor înscrisuri, împuterniciri notariale, certificarea unor fapte etc.), necesare în vederea vânzării imobilului către persoanele interesate’’, se arata intr-un comunicat al Politiei.

Complici si intr-un spital din Iasi

Tranzactia a fost oprită însa de notarul la care s-au prezentat pentru a parafa contractul de vânzare-cumpărare. Notarul și-a dat seama că ceva nu este in regula și nu a mai autentificat tranzactia. În dosar se fac cercetari pentru savarsirea infractiunilor de înşelăciune cu consecințe deosebit de grave, uz de fals, fals privind identitatea și fals intelectual. Grupul infractional ar fi format din cel putin 4 persoane. In dosar sunt cercetati si angajati din cadrul Spitalului Socola care ar fi eliberat de asemenea o adeverință falsă unuia dintre cei care au substituit identitatea adevaratului proprietar al terenului. ‘’Întrucât, membrul grupului infracțional organizat, care figura în cartea de identitate aparent emisă pe numele adevăratului proprietar, nu era o persoană care să inspire încredere, ar fi fost obținută, prin intermediul persoanei bănuite, angajată în cadrul unui spital din Iași, o adeverință medicală falsificată, care să ateste că este clinic sănătos, aceasta fiind folosită în vederea obținerii procurii notariale pentru celălalt membru al grupului infracțional organizat’’, se mai arata in comunicatul Politiei.

La sediul DIICOT  Iași, au fost conduse, în vederea audierii, 10 persoane, cu privire la care există suspiciunea rezonabilă că au fost implicate în activitatea infracțională. S-a dispus luarea măsurii controlului judiciar, pentru 60 de zile, față de 5 persoane.

Avocat, notar și interlopi săltați de DIICOT într-un mega-dosar de înșelăciuni imobiliare

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.