Fiica unui primar PSD din Iași, condamnată definitiv în dosarul „Şpagă la Antifraudă”! FOTO

957
Hîra Constantin - primar Helesteni si fiica Alexandra Volf
Hîra Constantin - primar Helesteni si fiica Alexandra Volf

@ Fiica unui primar PSD din Iași, condamnată definitiv în dosarul intitulat generic „Şpagă la Antifraudă” @ Astfel, ieri, judecătorii din cadrul Curţii de Apel Iaşi au admis un apel al DNA Iaşi, dar a menţinut decizia primei instanţe @ Amintim că Evelina Hîra (fostă Volf) a primit iniţial o pedeapsă de un an de închisoare, cu suspendare, pentru fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) 

Fiica unui primar PSD din Iași, condamnată definitiv în dosarul intitulat generic „Şpagă la Antifraudă”! Aşadar, judecătorii din cadrul Curţii de Apel Iaşi au admis un apel al DNA Iaşi, dar a menţinut decizia primei instanţe.

„Instanţa admite apelul declarat de DNA Iaşi. Schimbă motivul care stă la baza dispoziţiei privind achitarea inculpatei Hîra (fostă Volf) Alexandra Evelina, pentru infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu sunt contrare prezentei decizii. Respinge ca nefondat apelul declarat de inculapta Hîra Alexandra Evelina. Definitivă”, au afirmat magistraţii.

Amintim că Evelina Hîra (fostă Volf, fiica primarului PSD din Heleşteni, Constantin Hîra) a primit iniţial o pedeapsă de un an de închisoare, cu suspendare, pentru fals intelectual în formă continuată (două acte materiale).

Fiica unui primar, acuzată în dosarul „Şpagă la Antifraudă”!

Procesul fiicei unui primar PSD din judeţul Iaşi a început pe 17 septembrie 2021. Atunci, procurorii DNA Iași au dispus trimiterea în judecată a unui coleg al femeii, dar şi pe Alexandra Evelina Volf (fostă Hîra). La data faptelor inspector antifraudă în cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală Suceava, cu atribuții și pe raza județului Iași, Alexandra Evelina Volf a fost acuzată de fals intelectual în formă continuată şi abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

„În perioada 12 mai 2021 – 30 iunie 2021, în calitatea menționată mai sus, inculpatul A.R. ar fi pretins pentru sine și pentru colaboratoarea sa, inculpata Volf Alexandra Evelina, diferite sume de bani de la administratorul unei societăți comerciale, pentru a nu-l penaliza pentru neregulile constatate cu ocazia efectuării, de către cei doi inspectori, a unor controale”, au afirmat anchetatorii anticoruptie.

Ce au mai spus oamenii legii

Conform anchetatorilor, în contextul menționat mai sus, pentru a favoriza societatea comercială, cei doi ar fi inserat în cuprinsul proceselor-verbale mențiuni nereale referitoare la neregulile identificate și nu au sesizat organele competente, consecința fiind diminuarea semnificativă a obligațiilor fiscale datorate statului de către firma controlată.

„Acționând în această manieră, a fost cauzat un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 78.772 de lei, reprezentând obligațiile fiscale ce ar fi trebuit calculate și impuse societății controlate, sumă cu care Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în cauză. Pentru „ajutorul” oferit omului de afaceri, inculpatul A.R. ar fi primit, în mai multe tranșe, suma totală de 1.500 de euro”, au încheiat procurorii DNA Iaşi.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.