Prietenii fostului primar al Capitalei, Sorin Oprescu, executaţi de judecători la Iaşi! Afaceristul ar fi jonglat cu sute de mii de euro (EXCLUSIV)

1025
limite-bani
limite-bani

@ Prietenii fostului primar al Capitalei, Sorin Oprescu, au fost „executaţi” de magistraţi la Iaşi @ Afaceristul Claudiu Bengalici ar fi jonglat cu sute de mii de euro @ În urma acuzaţiilor, acesta a fost condamnat la 9 ani de puşcărie @ În acelaşi dosar, Mariana Frone a primit o pedeapsă de 3 ani şi 2 luni de închisoare, pentru evaziune fiscală

Sorin Oprescu
Sorin Oprescu

Prietenii fostului primar al Capitalei, Sorin Oprescu, au fost „executaţi” de magistraţi ieri la Iaşi. Asta, după ce afaceristul Claudiu Bengalici a fost acuzat că ar fi jonglat cu sute de mii de euro. În urma acuzaţiilor, acesta a fost condamnat la 9 ani de puşcărie. În acelaşi dosar, Mariana Frone a primit o pedeapsă de 3 ani şi 2 luni de închisoare, pentru evaziune fiscală.

De asemenea, judecătorii de la Tribunalul Iaşi au obligat inculpaţii şi firma Delta Construct Invest SRL la plata unor despăgubiri în valoare de aproximativ 3,5 milioane de lei. Demn de remarcat este faptul că sentinţa nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.

 

Prietenii fostului primar Sorin Oprescu, acuzaţi la Iaşi

 

Procesul celor doi a început pe data de 21 noiembrie 2019. Procurorii au dispus trimiterea în judecată a lui Claudiu Bengalici și a Marianei Fronea, pentru evaziune fiscală. „Inculpatul C.B. este acuzat de evaziune fiscală, constând în evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive (72 de acte materiale)”, au declarat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

Potrivit acestora, în calitate de administrator de fapt al unei societăți comerciale, acesta a înregistrat în evidența contabilă a firmei (jurnale de cumpărări) și în documente, operațiuni de achiziție fictive de la două companii (pe care, de asemenea, le administra în fapt), reprezentate de 72 de facturi emise în perioada iunie – decembrie 2014.

Oamenii legii au mai afirmat că, de fapt, consecința a fost sustragerea de la plata obligațiilor fiscale prin diminuarea masei impozabile, exercitării dreptului ilegal de deducere a taxei pe valoarea adăugată. Astfel, Claudiu Bengalici ar fi cauzat un prejudiciu total în valoare de 2.840.246 de lei (aproximativ 639.033 de euro), 1.704.147 de lei reprezentând TVA și 1.136.099 de lei reprezentând impozit pe profit.

 

Mariana Frone, judecată în același dosar

 

În același dosar, procurorii ieșeni au trimis-o în judecată pe Mariana Frone, acuzată tot de evaziune fiscală. Potrivit anchetatorilor, evaziunea a constat, și în acest caz, în evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive (zece acte materiale).

„În calitate de administrator de drept al unei societăți comerciale, inculpata a înregistrat în evidența contabilă (jurnale de cumpărări) și în documente, operațiuni de achiziție fictive, reprezentate de zece facturi de la două societăți din București, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, în cuantum total de 557.843 lei (aproximativ 126.090 de euro), 334.706 lei reprezentând TVA și 223.137 de lei reprezentând impozit pe profit”, au mai spus anchetatorii.

În acest caz, ca părți responsabile civilmente sunt trecute două companii: Delta Construct Invest SRL și Crismar Unic SRL. Numele celor două firme au fost invocate în trecut și de procurorii bucureșteni, la întocmirea dosarului ce îl privea pe fostul Primar General al Capitalei, Sorin Oprescu.

 

Acuzat alături de Sorin Oprescu

 

Amintim că, la finele lui noiembrie 2015, DNA dispunea trimiterea în judecată a fostului primar al Bucureștiului, Sorin Oprescu. Alături de acesta, în dosar se mai regăsea și numele lui Claudiu Bengalici.

Potrivit procurorilor anticorupție, acesta este administratorul firmei Delta Construct Invest SRL, societate înființată la Iași în anul 2009. Firma are ca obiect de activitate „organizare de evenimente”. Procurorii DNA au afirmat la acea dată că, de fapt, firma ar fi fost creată pentru a putea fi încasate șpăgi, prin intermediul unor contracte aparent legale, de către directorii din cadrul Primăriei Capitalei și unor instituții publice.

Pe 5 august 2015, firma și-a mutat sediul la București. Procurorii au mai afirmat că ieșeanul controla și societatea comercială Crismar Unic SRL, o altă firmă prin care ar fi fost încasate plăți ilegale.

 

Ce au spus anchetatorii

 

Cel care le-ar fi indicat denunțătorilor unde să vireze banii ar fi fost Cornel Bogdan Popa, directorul Administrației Cimitirelor și Crematoriului Uman. Ulterior, rețeaua și-a mărit numărul de membri, de oameni care doreau să obțină beneficii în acest mod.

Conform anchetatorilor, mai apoi, ar fi intrat în această rețea și Sorin Oprescu, fost primar al Capitalei. Acesta l-ar fi angajat pe Cristian Stanca în cadrul Primăriei, pentru ca, prin intermediul lui, să poată primi șpăgile. În schemele găsite de directorii din Primăria Capitalei, pentru a lua șpăgi ar fi fost implicat și Claudiu Bengalici.

„În perioada 24 octombrie 2014 – 7 mai 2015, inculpatul Popa Bogdan Cornel, în calitate de director al Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane, a semnat mai multe acte adiționale, toate încheiate între instituția pe care o reprezenta și firma pe care o controla prin inculpatul Bengalici Claudiu, prin care valoarea contractelor subsecvente a depășit valoarea maximă a acordului-cadru. Prin această activitate, inculpatul Popa Bogdan Cornel a obținut personal, ca persoană care controla firma respectivă, un folos material de 612.521 de lei”, au mai explicat anchetatorii anticorupție.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.