Inimo – cel mai mare festival caritabil pentru copiii defavorizați, în Iaşi

742

Preotul Dan Damaschin din Iaşi va organiza în perioada 19-21 august un festival al familiei, pe stadionul „Emil Alexandrescu”, din dorinţa de a ajuta peste 10.000 de copii să meargă la şcoală. Accesul la fiecare spectacol sau concert se va face pe bază de donaţii. Banii adunați în urma acestui eveniment vor fi cheltuiţi pentru a îmbrăca 10.228 de elevi care trebuie să meargă la şcoală. Totodată, din aceşti bani vor fi cumpărate ghiozdane şi rechizite. Copiii sub 14 ani, zeciștii de la Evaluarea Națională și Bacalaureat, persoanele cu dizabilități și familiile cu mulți copii pot primi invitații gratuite la eveniment. Invitatiile pot fi procurate de la Biserica Maternității „Cuza Vodă” și de la cele 12 corturi împânzite prin oraș sau online de pe www.inimo.ro. Programul celor mai tari artiști care vor urca pe scenă să cânte pentru a-i ajuta pe copii să meargă la școală, se va derula astfel: Vineri, 19 august, vă veți bucura de spectacole susținute de Fanfara de la Chetriș, Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, Adriana Ochișanu, Plăieșii, Provincialii, Damian Drăghici & Brothers, Direcția 5, Andra, Taxi. Sambătă, 20 august, vor urca pe scenă și vor face senzație Corul de copii al Ateneului Național din Iași, Circul de Stat Chișinău și aceeași renumită Fanfară de la Chetriș. Iubitorii de folclor îi vor asculta pe Mioara Velicu și Rapsozii Botoșanilor. Iar spre seară vor încinge atmosfera Annes, Ana Beregoi, Iuliana Beregoi, Vunk, Smiley, DJ Mandu. Duminică, 21 august nu vor lipsi spectacolele de teatru, nici cele de folclor susținute de ansambluri, dar și de cunoscuții interpreți Laura Lavric, Gelu Voicu, Carmen Macovei. Circul de stat Chișinău va avea o nouă reprezentație. Copiii vor avea cea mai mare bucurie când vor cânta și vor dansa împreună cu cei de la Gașca Zurli. Iar seara care va încheia prima ediție a festivalului INIMO va fi una memorabilă, cu The Motans, Feli, Connect-R și Ștefan Bănică pe scenă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.