Milionar ieșean jefuit de un excroc celebru. Audieri maraton în dosarul Mafiei Imobiliare

1440
Tiberiu Stoian și Cătălin Sandu
Tiberiu Stoian și Cătălin Sandu

@ Audieri maraton la Curtea de Apel în dosarul țepelor imobiliare cu un prejudiciu de circa 2,8 milioane euro @ La ultimul termen de judecată audierile au durat 8 ore fiind audiați mai mulți martori și părți vătămate @ Este vorba despre rețeaua care îl avea la vârf pe Cătălin Sandu și care vâna proprietari de imobile pentru a-i înșela @ Cu ocazie audierile de la ultimul termen, judecătorii au putut să afle cum a ajuns o suprafață de 3,14 ha teren cumpărată de Tiberiu Stoian, prin fraudă, la milionarul Ioan Zapodeanu @ De asemenea a fost audiat și fostul polițist Mihai Cozma care a spus că Sandu l-a păcălit cu suma de 280.000 euro

Modul în care cunoscutul om de afaceri Tiberiu Stoian, patronul Exonia a rămas fără o suprafață de 3,14 ha pe care le cumpărase în municipiul Iași, după ce a fost ‘’jefuit’’ de excrocul Cătălin Sandu a fost relatat în fața judecătorilor de la Curtea de Apel Iași la ultimul termen de judecată în dosarul țepelor imobiliare cu un prejudiciu de circa 2,8 milioane euro. Astfel, judecătorii l-au audiat pe afaceristul Dorel Constantin Roibu cel care îi vânduse terenul lui Tiberiu Stoian. Acesta a povestit că o cunoștea pe Maria Sandu, cea care a moștenit terenul din anul 2007 când a aflat faptul că acesteia i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe totale de 4,12 ha (din care 400 m.p. în Iași, str. Dealul Zorilor nr.13, jud. Iași și 4,08 ha la IAS Copou) prin hotărârea de validare nr.1691/60/23.03.1992. La vremea respectivă, din suprafața totală de 4,12 ha, numita Sandu Maria avea emis titlul de proprietate doar pentru o suprafață de teren de 9.374 mp în Iași, str. Dealul Zorilor nr.13. Femeia nu intrase efectiv în posesia terenului astfel încât a acceptat să primească suma de 8.000 euro de la Dorel Constantin Roibu pentru a finaliza procedurile și apoi să intre el în posesia terenului. Ulterior i-a mai achitat încă 8.000 euro pentru diferența de teren până la 4,12 ha conform hotărârii de validare menționate mai sus. Roibu a început demersurile pentru obținerea terenurilor la care avea dreptul Maria Sandu. În baza documentelor încheiate cu Maria Sandu acesta a încheiat în anul 2016 un ante-contract de vânzare-cumpărare pentru suprafața de 3,14 ha cu Tiberiu Stoian, patronul Exonia. ‘’În luna august 2016 am fost contactat telefonic de Gheorghiță Sandu (Cătălin Sandu) care mi-a spus că aflat că urmează să fieu pus în posesie cu suprafață de 3,1426 ha teren și că este interesat de achiziționarea acestui imobil. Am refuzat, i-am spus că terenul nu este de vânzare. I-am spus că l-am vândut altei persoane’’, a declarat Roibu în fața judecătorilor.

Văzând că nu-l poate convinge pe Roibu, Cătălin Sandu a convins-o pe Maria Sandu. Sandu i-a promis că-i va da pentru terenuri mai mulți bani decât îi promisese Roibu. Astfel, Maria Sandu a încheiat cu Sandu Cătălin Gheorghiță două acte notariale: un antecontract de vânzare-cumpărare și o procură, ambele autentificate de către inculpatul Costin Răzvan Ionuț, de asemenea inculpat în acest dosar. Astfel, Maria Sandu l-a împuternicit pe Cătălin Sandu să vândă terenurile pe care i le dăduse lui Roibu. Imediat după ce a primit procura de la Maria Sandu, Cătălin  Sandu a vândut suprafața de 3,14 hectare către milionarul Ioan Zapodeanu. Este vorba despre aceiași suprafață pe care Roibu i-o vânduse lui Stoian. Zapodeanu i-a plătit efectiv 90.000 euro pentru acest teren. ‘’Ulterior am aflat și eu că cele 3,14 hectare fuseseră vândute de Cătălin Sandu către Ioan Zapodeanu iar pe restul suprafețelor au fost puse în posesia alte persoane, prieteni de-ai lui Sandu Cătălin. O altă suprafață fusese vândută către Alin Curcă (inculpat în dosar-n.r), de asemenea prieten cu Sandu Cătălin. Actele au fost făcute la notarul Florea. Așa s-a întâmplat, pentru că am refuzat să-i vând terenul lui Sandu, acesta a găsit o metodă să mi-l ia’’, a mai spus Roibu.

Polițist păcălit cu 280.000 euro

Mihai Cozma
Mihai Cozma

De asemenea, judecătorii l-au audiat și pe Ion Blându căruia i-a fost vândut de către Cătălin Sandu, un teren de 500 mp din zona Podu Roș la un preț de 93.960 euro. Blându îl împuternicise de asemenea pe Sandu să facă demersurile legale pentru recuperarea terenului. În baza procurorii însă, Cătălin Sandu i-a vândut terenul iar Blându a aflat ulterior. În plus a fost audiat și fostul ofițer de poliție Mihai Cozma care a declarat că Sandu l-a păcălit cu 280.000 euro. Cozma îi dăduse banii lui Sandu să-i investească în unele afaceri imobiliare. Numai că, după ce i-a dat banii lui Sandu, Cozma nu s-a ales cu nimic.

Notarul Mafiei Imobiliare a fost pus pe tușă. Procurorii îl acuză de abuz în serviciu

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.