Movilă vrea să revină la butoane la Spiridon. Soția vrea să preia postul de manager

3882
Petru Movila si Raluca Neagu si casa
Petru Movila si Raluca Neagu si casa

@ Soția fostului deputat Petru Movilă (în prezent city-manager al municipiului Iași) vrea să preia șefia Spitalului Sfântul Spiridon anunțând că se înscrie la concursul pentru postul de manager @ Asta in condițiile în care Ministerul Sănătății a stabilit in urma unui control efectuat la Spitalul Sfântul Spiridon că Raluca Movilă a preluat ilegal și funcția de  functia de coordonator zonal al Centrului Regional de Transplant @ Movilă este un veșnic susținător politic al lui Ioan Bârliba, cei doi având o relație bazata pe avantajul reciproc @ Din poziția de membru in Comisia de Sănătate a Camerei Deputaților, Movilă il susținea pe Bârliba penntru functia de manager iar acesta din urma îi intorcea serviciul @ Raluca Movilă a devenit șefă la Centrul Regional de Transplant cu sprijinul lui Bârliba @ Mai mult decat atat, in aceiasi perioadă, firmele patronate de prietenii lui Movilă obțineau contracte pentru lucrări la Spitalul Sfântul Spiridon

Gașca Movilă-Bârliba vrea să revină la butoane la Spitalul Sfântul Spiridon. Înșelată de soț care a facut un copil cu amanta (vezi aici), Raluca Movilă soția fostului deputat Petru Movilă a anunțat că se înscrie la concursul pentru funcția de director al Spitalului Sfântul Spiridon. Decizie surprinzătoare având în vedere că, în urma cu circa un an, Ministerul Sanatații a constatat in urma unui control ca Raluca Movila ocupa ilegal și poziția de coordonator zonal al Centrului Regional de Transplant. Despre această situație am mai vorbit in articolul „Soția lui Movila pusa ilegal sefa la Spiridon. Raportul care aruncă în aer spitalul lui Birliba”, publicat in data de 13 decembrie 2019. Astfel, s-a constatat ca angajarea acesteia s-a facut in baza unor acte normative care nu mai erau valabile. „Doamnei dr.Neagu Movila Raluca i-a fost intocmit  contract de munca partial nr.104/30.06.2014 pentru activitatile prestate in cadrul Programului National de Transplant de Organe., tesuturi si celule de origine umana, iar la punctul B al contractului se precizeaza ca aceasta isi desfasoara activitatea conform OMS  nr.422/2013 valabil pentru anii 2013-2014. La data prezentei verificari activitatea doamnei Raluca Neagu (Raluca Neagu Movila-nr.) s-a desfasurat  in baza unui ordin care si-a pierdut valabilitatea incepand cu 1.01.2015. Totodata la punctul C nu este precizata durata contractului. Actele aditionale la contractul de munca nu sunt semnate de salariat”, se arata in raportul Corpului de control al Ministrului Sanatatii.

Mai mult decat atat, Ministerul Sănătății a constatat că Raluca Movilă a preluat abuziv si atribuțiile unui cadru universitar. „De asemenea fișa de post a doamnei doctor pentru pozitia de coordonator  intraspitalicesc contine si atributiile pentru pozitia de responsabil regional, pozitie detinuta conform art.2 din OMS nr.1246/2012 privind desemnarea persoanelor responsabile cu identificarea si declararea potentialilor donatori de organe sau tesuturi aflaț în moarte cerebrala de catre asist.univ.Mihaeala Blaj pentru zona Iasi”, se mai arată în raportul corpului de control.

Binomul Movilă-Bârliba

În perioada în care Ioan Bârliba era șef la Spitalul Sfântul Spiridon, acesta beneficia de sprijinul fostului deputat PMP, Petrică Movilă care pe atunci era membru in Comisia de Sănătate al Camerei Deputaților  în prezent city-manager al municipiului Iași. Ministrul Sanătații avea nevoie de votul lui Movilă din comisie, pentru a-și promova actele normative. In schimb, in aceiasi perioadă, soția lui Movilă a fost pusa șefă la  Centrul Regional de Transplant unitate care-și desfășoară activitatea in cadrul Spitalului Sfântul Spiridon. Mai mult, decat atat in perioada in care spitalul era condus de Bârliba, firmele patronate de prietenii lui Movilă obțineau contracte pentru lucrari de constructii la Spitalul Sfântul Spiridon (vezi aici mai multe detalii).

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.