Sotia lui Movila pusa ilegal sefa la Spiridon. Raportul care arunca in aer spitalul lui Birliba

5158

@ Disperarea cu care deputatul Petru Movila  se lupta sa-l mentina pe functie pe Ioan Birliba, directorul Spitalului Sfantul Spiridon are mai multe explicatii @ Astfel, putina lume stie ca ultimul control efectuat  de ministerul Sanatatii la Spitalul Sfantul Spiridon a scos la lumina faptul ca Raluca Neagu, sotia deputatului Petru Movila  ocupa ilegal functia de coordonator zonal al Centrului Regional de Transplant si cu toate acestea Birliba nu a luat nici un fel de masuri @ Publicam in fotocopii, atasate acestui articol, paginile din raportul de control care se refera la statutul Ralucai Neagu Movila in cadrul programului de transplant, document care arata ca aceasta s-a aflat in ilegalitate in toti acesti ani @ Mai mult, in editiile urmatoarele  vom prezenta afacerile pe care le fac firmele prietenilor deputatului Movila la Spitalul Sfantul Spiridon

 

 

De ce lupta deputatul PMP, Petru Movila cu atata inversunare  sa-l mentina pe functie pe Ioan Birliba  la conducerea Spitalului Sfantul Spiridon in ciuda neregulilor descoperite la acest spital de corpul de control al ministrului Sanatati? Iata ca incepem sa capatam si unele explicatii. Cele doua rapoarte de control efectuate de minister arata ca Spitalul Sfantul Spiridon, cel mai mare spital universitar din regiune a devenit mosia lui Birliba si a deputatului Petru Movila. Astfel, este de notorietate faptul ca doctorita Raluca Neagu a inceput sa urce vertiginos in cariera si sa ocupa functii in special in cadrul Programului National de Tranplant, coordonat la nivel zonal de Spitalul Sfantul Spiridon, de cand s-a casatorit cu deputatul Petru Movila, membru al Comisiei de Sanatate din Camera Deputatilor. Aceasta este cunoscuta ca si coordonator al Centrului Zonal de Transplant. Putina lume stie insa ca ministerul Sanatatii a constatat recent ca in toti acesti ani, Raluca Neagu Movila si-a desfasurat ilegal activitatea  in cadrul Progrmului National de Transplant. La aceasta concluzie au ajuns chiar inspectorii corpului de control al ministerului Sanatatii care au verificat recent spitalul.  „Doamnei dr.Neagu Movila Raluca i-a fost intocmit  contract de munca partial nr.104/30.06.2014 pentru activitatile prestate in cadrul Programului National de Transplant de Organe., tesuturi si celule de origine umana, iar la punctul B al contractului se precizeaza ca aceasta isi desfasoara activitatea conform OMS  nr.422/2013 valabil pentru anii 2013-2014. La data prezentei verificari activitatea doamnei Raluca Neagu s-a desfasurat  in baza unui ordin care si-a pierdut valabilitatea incepand cu 1.01.2015. Totodata la punctul C nu este precizata durata contractului. Actele aditionale la contractul de munca nu sunt semnate de salariat”, se arata in raportul Corpului de control al Ministrului Sanatatii

Cadru universitar inlaturat pentru a-i face loc Ralucai Neagu

Mai mult decat atat, raportul mai arata ca aceasta s-a erijat, bineinteles cu acordul si sprijinul lui Birliba, in functie de sef zonal al acestui program si i-a luat  locul doctoritei Mihaela Blaj care este si cadru universitar la Universitatea de Medicina si Farmacie Grigore T.Popa. „De asemenea fisa de post a doamnei doctor pentru pozitia de coordonator  intraspitalicesc contine si atributiile pentru pozitia de responsabil regional, pozitie detinuta conform art.2 din OMS nr.1246/2012 privind desemnarea persoanelor responsabile cu identificarea si declararea potentialilor donatori de organe sau tesuturi aflati in moarte cerebrala de catre asist.univ.Mihaeala Blaj pentru zona Iasi”, se mai arata in raportul corpului de control.

Acesta este unul din motivele pentru care Birliba este sustinut de deputatul Petru Movila. Raluca Neagu nu ar putea fi sefa zonala in cadrul programului de transplant, un program in care se cheltuie zeci de milioane de euro fara sprijinul lui Birliba. Celalalt motiv pentru care directorul de la Spiridon beneficiaza de sprijinul lui Movila se refera la afacerile care se fac din banii spitalului, combinatii despre care vom vorbi in editiile viitoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here