Om de afaceri ieşean, condamnat definitiv din cauza drogurilor!

1083
Canabis, sub diverse forme, pe o masă
Canabis, sub diverse forme, pe o masă

@ Un om de afaceri ieşean a fost condamnat definitiv din cauza drogurilor @ Florin Loredan Ştefan a primit o pedeapsă de 3 ani de închisoare, cu suspendare, pentru trafic de droguri @ Iniţial, ieşeanul fusese condamnat la 2 ani de închisoare, cu suspendare

Un om de afaceri ieşean a fost condamnat definitiv din cauza drogurilor! Florin Loredan Ştefan a primit o pedeapsă cu suspendare, pentru trafic de droguri.

„Instanta admite apelurile. Majorează cuantumul pedepsei stabilite inculpatului Ştefan Loredan Florin pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, de la 2 ani, la 3 ani de închisoare, cu suspendare. Dispune ca munca neremunerată în folosul comunităţii la care a fost obligat inculpatul Ştefan Loredan Florin, în cadrul măsurilor de supraveghere, să fie prestată în cadrul Consiliului Local Grajduri ori în cadrul Primăriei comunei Grajduri. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu sunt contrare prezentei decizii. Definitivă”, au spus judecatorii de la Curtea de Apel Iasi.

Afacerist ieşean, pedepsit din cauza drogurilor

Pe 28.07.2021, procurorii DIICOT Iasi au dispus trimiterea in judecata a lui Florin Loredan Stefan, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, în formă continuată, şi deţinere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu, în formă continuată.

„În perioada iunie 2015 – ianuarie 2016, acesta a efectuat operaţiuni ilicite cu cantitatea de 1.712 grame canabis (8 acte materiale), droguri de risc. În perioada iunie – iulie 2015 a vândut în trei rânduri cantitatea totală de 150 de grame canabis la preţul de 35 de lei/gram martorului (3 acte materiale), în cursul lunii august 2015 a vândut inculpatului cantitatea de 100 de grame de canabis la preţul de 30 lei/gram (1 act material), în cursul lunii decembrie 2015 a vândut inculpatului cantitatea de 500 de grame de canabis la preţul de 30 de lei/gram (1 act material), pe 21.01.2016, a oferit cu titlu gratuit o ţigaretă conţinând canabis, suspectului (1 act material). Pe 27.01.2016 a deţinut, fară drept, în camera 306 din hotelul în care era cazat, cantitatea de 462,9 grame canabis în vederea comercializării (1 act material)”, au afirmat anchetatorii.

Ce au mai spus oamenii legii

Procurorii DIICOT Iasi au mai spus ca, în perioada iulie 2015 – ianuarie 2016, a deţinut, fără drept, diferite cantităţi de cannabis pentru consum propriu, fiind depistat de agenţii din cadrul Secţiei III de Poliţie pe 21.01.2016, având asupra sa cantitatea de 0,48 grame canabis.

„De asemenea, pe 27.01.2016, e a fost depistat deţinând un pliculeţ conţinând cantitatea de 0,35 canabis, respectiv un pliculeţ conţinând cantitatea de 0,23 grame canabis, droguri de risc, deţinute de către inculpat în vederea consumului propriu”, au spus anchetatorii ieseni.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.