P.Scrisoare deschisă adresată lui Romeo Vatră, directorul Regiei Autonome Aeroportul Iași de prefectul Bogdan Cojocaru, președintele PSD Iași

203

Aeroportul Internațional Iași este un teritoriu european, nu maidanul penalului Alexe Costel

„Obiectiv strategic național și european, Aeroportul Iași a beneficiat de importante fonduri comunitare pentru dezvoltare și modernizare, concretizate cu finalizarea noului terminal T4. Pentru reușita acestei investiții de aproximativ 100 de milioane de euro, mare parte bani europeni, adresăm felicitări și mulțumiri pentru implicare echipei de specialiști de la Aeroport precum și constructorilor care au făcut totul posibil. Este, fără doar și poate, una dintre cele mai importante investiții publice pentru Iași. Din păcate, am constatat cu mare amărăciune că, atunci când lucrurile serioase aproape s-au finalizat, a început joaca de-a inaugurarea lui T4. L-ați deschis prima dată pe 23 ianuarie pentru stăpânii de la București ai penalilor de la Iași. Știți bine că a fost prea devreme și, mai ales, știți că nu a fost deloc corect! A doua oară a fost pe 14 martie, pentru prezentarea noii identități vizuale, un lucru bun, dar pătat tot cu penali. Și înainte și după, ați politizat până la sufocare un bun public al întregului județ. Ați confiscat terminalul T4 pentru beneficiul electoral al inculpatului Alexe Costel care se agață cu dinții de funcția publică. Nici asta nu este deloc corectDe data aceasta, vineri, 29 martie, când chiar deschideți terminalul T4 pentru călători, faceți-o fără penali! Pentru că Aeroportul Internațional Iași este al ieșenilor, nu al penalilor. Ar fi un gest de normalitate. Fiți fair-play față de comunitatea ieșeană și invitați copii din școlile ieșene și pe părinții lor, invitați tineri și vârstnici, ieșeni din orașele și satele județului. Aceștia trebuie să inaugureze noul terminal! Aeroportul Internațional Iași este un teritoriu european, nu maidanul penalului Alexe Costel!”

Bogdan Cojocaru, președintele PSD Iași

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.