30 DE ELEVI DE LA LICEUL DE INFORMATICĂ, ÎN VIZITĂ LA COMPANIILE IT DIN UNITED BUSINESS CENTER PALAS

329

Pentru câteva ore, elevii de la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași au putut descoperi cum este să lucrezi în firmele de IT din ansamblul Palas. Tinerii au mers în vizită la două mari companii din clădirile United Business Center, luând contact direct cu angajatorii din domeniu.

 Provocarea de a crește viitori adulți responsabili și fericiți nu aparține doar sistemului de învățământ, ci și companiilor, care vor avea relații de colaborare cu tinerii ce încă sunt în formare. Astfel, ansamblul Palas reprezintă și anul acesta o destinaţie preferată de elevi pentru programul „Şcoala Altfel”, care pune față în față specialiștii și tineri. Marți, 28 ianuarie 2020, două grupuri de elevi de clasa a XI-a, de la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași, profilul matematică-informatică, au ales să descopere cum este să lucrezi în birourile din cadrul United Business Center Iași.

Viitorii informaticieni au vizitat compania furnizoare de servicii software Yonder și au putut interacționa cu mediul de lucru corporate. „Astăzi, am avut plăcerea de a vizita compania Yonder. Am fost întâmpinați de către angajați într-o atmosferă plăcută și primitoare. Mai întâi ne-au povestit în mare cum s-a înființat compania și cu ce se ocupă. Apoi, mai mulți dintre ei ne-au povestit în mod explicit ce face fiecare, cum au ajuns aici, ce importantă este munca în echipă și faptul că ei se simt în largul lor printre colegii de muncă, putând să o numească o a doua casă. Pe mine cel mai mult m-a impresionat energia pozitivă din cadrul companiei Yonder și entuziasmul cu care ne povesteau despre munca lor. A fost o zi #altfel, interactivă!”, a spus Carla.

Entuziasmaţi de posibilitatea dezvoltării unei cariere în domeniu, elevii au poposit ulterior la centrul de dezvoltare software al companiei Centric. Aici au avut ocazia să vadă birourile în care programatorii creează soluții tehnologice pentru diverse domenii. „Ziua de astăzi mi-a adus un nou bagaj de informații și mi-a oferit șansa de a lua contact cu un posibil job pe care l-aș putea avea în viitor. Am vizitat compania Centric, o firmă foarte activă pe latura educației și foarte focusată pe dezvoltarea propriilor angajați. Momentul în care chiar m-am bucurat că am ajuns în această „casă” a fost atunci când am auzit că există ideea de internship. O astfel de experiență m-a ajutat să înțeleg care sunt avantajele și dezavantajele unui job în domeniul IT. Aș repeta-o oricând și îi încurajez și pe ceilalți să o facă!”, a afirmat Tudor.

 

Palas reprezintă cea mai dinamică destinaţie de business din Iaşi, locul unde au sediul peste 50 de companii de top şi unde lucrează aproximativ 8.000 de persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.