Patronii unui „magazin de vise”, executaţi de judecători! Tinerii, condamnaţi cu suspendare, deşi susţin că vindeau produse legale (EXCLUSIV)

331

@ Patronii unui „magazin de vise” au fost executaţi ieri de judecători @ Astfel, magistraţii din cadrul Tribunalului Iaşi l-au condamnat pe Octav Filip la un an şi opt luni de închisoare, cu suspendare, în vreme ce Sebastian David a primit o pedeapsă de doi ani şi şase luni de închisoare, cu suspendare @ Principalele acuzaţii aduse de procurorii DIICOT Iaşi au fost cele de trafic de droguri de risc în formă continuată

Patronii unui „magazin de vise” au fost executaţi de judecători! Aşadar, magistraţii din cadrul Tribunalului Iaşi l-au condamnat ieri pe Octav Filip la un an şi opt luni de închisoare, cu suspendare, în vreme ce Sebastian David a primit o pedeapsă de doi ani şi şase luni de închisoare, cu suspendare.

Principalele acuzaţii aduse de procurorii DIICOT Iaşi au fost cele de trafic de droguri de risc în formă continuată. De asemenea, firma Low Supply a fost amendată penal cu suma de 19.800 de lei, iar societatea Catrom CBD Enterprise SRL – cu suma de 30.000 de lei. Mai mult, instanţa a anunţat ieri că a confiscat diverse cantităţi de canabis, rezină de canabis, dar şi un amestec de fragmente vegetale care conţine fragmente de plante de canabis.

Patronii unui „magazin de vise”, executaţi de judecători!

De remarcat este faptul că sentinţa nu e definitivă, aceasta putând fi contestată. Procesul celor doi tineri a început în urmă cu mai bine de un an. Atunci, procurorii DIICOT Iaşi i-au trimis în judecată în urma unor percheziţii. Asta, în contextul în care tinerii au susţinut că, de fapt, în magazinul din apropierea sediului SRI Iaşi, au vândut produse legale.

Astfel, la scurt timp după percheziţii, Octav Filip a susţinut că, de fapt, firma lui a fost înființată în mod legal și vindea produse preluate de la furnizori legali din țară. „Am înființat în mod legal SC Low Supply SRL, având toate avizele și autorizațiile necesare. Acest fapt a fost constatat de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului, Inspectoratul Teritorial de Muncă și Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Iași, conform celor consemnate în Registrul Unic de Control de pe 16 octombrie 2020.

În considerarea obiectului de activitate, am achiziționat pe bază de factură produse cosmetice, alimentare și non-alimentare de la diverși furnizori, de asemenea, legal înființați și cu un istoric al activității certificat, produse având în componență atât THC, în procentaj de 0,2 la sută, cât și CBD. De altfel, dincolo de legislația europeană care prevede în mod clar faptul că, pentru a fi considerată o planta tehnică, canabisul trebuie să aibă un conținut de THC mai mic de 0,2 la sută”, a afirmat atunci Octav Filip.

Avocatul care îl reprezintă pe tânăr, Adrian Fetcu, a precizat, la rândul său, că, în legislația română, nu sunt interzise comercializarea, transportul și deținerea cânepei (canabis) industriale.

„Este un lucru cert faptul că, în eventualitatea în care cineva ar încerca să fumeze inflorescențele sau oricare altă parte a plantei de canabis industrial (cu o concentrație de THC mai mică de 0,2 la sută), efectul psihoactiv astfel cum este el definit de Legea nr. 194/2011, privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, republicată, este inexistent. Astfel, art. 2, litera e al acestei legi definește efectul psihoactiv ca „stimularea sau inhibarea sistemului nervos central al persoanei, având ca rezultat modificări ale funcțiilor și proceselor psihice și ale comportamentului ori crearea unei stări de dependență fizică sau psihică”, a menționat avocatul Adrian Fetcu.

„Pe ambalajele acestor produse este prevăzută expres interdicția de consum!”

Octav Filip a susținut, de asemenea, că este greșită percepția faptului că vânzarea unor astfel de produse are o reglementare doar la nivel european.

„Chiar și într-un astfel de caz, legile, directivele, regulamentele sunt obligatorii pentru statele membre. De altfel, pe ambalajele acestor produse este prevăzută expres interdicția de consum! O altă precizare pe care doresc să o fac este aceea că nu am înțeles niciodată să vând droguri sau orice alt produs cu efect halucinogen / psihoactiv, ci doar am vândut produse legale de colecție, pentru îngrijire corporală și produse alimentare. Nu înțeleg să mă identific cu nicio mișcare / asociație etc. care are ca obiect legalizarea drogurilor și nici nu am înțeles să promovez o asemenea idee, cum ar fi beneficiile consumului de canabis, acest aspect excedând obiectului de activitate al SC Low Supply SRL”, a încheiat atunci Octav Filip.

Percheziții făcute la magazinul de lângă sediul SRI

Amintim că, în urmă cu peste un an, oamenii legii au făcut percheziții la magazinul de pe strada Sfântul Lazăr. La acea dată, Octav Filip și un cunoscut de-al acestuia au fost reținuți pentru 24 de ore.

Ulterior, procurorii din cadrul DIICOT Iași au propus arestarea preventivă a celor doi. Numai că Tribunalul Iași a respins propunerea și a luat măsura arestului la domiciliu în cazul lui Octav Filip și al lui Sebastian David.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.