Polițiști prinși cu lemne furate. Camionul încărcat le-a intrat în bătătură secției

711

Doi activiști de mediu au filmat un camion care transporta lemne în județul Suceava. Bănuind că este vorba despre un transport ilegal, aceștia au folosit aplicația ”Inspectorul Pădurii”, iar suspiciunea a fost confirmată: respectivul transport figura fără aviz. Camionul care a fost filmat de cei doi activiști de mediu a ajuns în curtea sediului Poliţiei din comuna Arbore, judeţul Suceava. Pentru că în sediu nu se afla nimeni, bărbații au apelat numărul unic de urgență, 112, pentru a raporta infracțiunea. În egală măsură, întreaga operațiune a fost filmată și distribuită, în direct, pe contul de Facebook.Am văzut acest camion pe drumul public. L-am verificat în aplicaţia ”Inspectorul Pădurii“ şi am văzut că figurează fără aviz. Atunci am pornit în urmărirea lui să vedem unde duce lemnul”, a transmis  Daniel Bodnar, activist de mediu. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. Activist de mediu:”Acțiunea s-a finalizat cu confiscarea materialului lemnos, iar IPJ Suceava a început cercetările interne și așteptăm ca Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava să facă lumină în acest caz! Aceste obiceiuri nu fac cinste celor din Poliția Română. Cei care primesc asemenea ”cadouri” trebuie să se oprească. Nu vrem să se pună aceeași etichetă și pe polițiștii care își fac datoria cu profesionalism și știu să aplice legea! Le mulțumim public celor care sunt de partea  legii  și sunt exemplu pentru că ne încurajează și pe noi să continuăm știind că nu este totul pierdut. Cei care nu își fac datoria trebuie să plătească”, a transmis activisul pe contul de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.