Țeapa cu electrocasnice luată de o ieșeancă. Cuptorul a mers încontinuu aproape 7 zile

829

O femeie de afaceri din Iași a achiziționat un cuptor electric, însă nu a beneficiat de garanție după ce echipamentul s-a defectat. Reprezentanții magazinului au transmis că produsul nu poate fi înlocuit pentru că a fost achiziționat pe firmă. În luna februarie, patroana societății Medical Dress.Ro SRL a cumpărat un cuptor electric incorporabil, care a costat 2.500 de lei. „Am cumpărat un cuptor  pentru firmă. Achiziția am făcut-o pe societate. Era pentru angajații care vor să mai încălzească ceva cât timp sunt la program. Era doar pentru angajați. Săptămâna trecută, cât am fost plecată, m-a sunat o angajată să-mi spună că echipamentul nu se mai oprea, fiind electric. Cuptorul a mers încontinuu aproape 7 zile. Săptămâna asta am fost la magazin să le spun despre defecțiune. Am fost cu tot cu acel cuptor. Mi-au spus să mă adresez producătorului”, a povestit Magda Budeanu. Aceasta a precizat și că a discutat cu reprezentanții producătorului, dar i s-a spus că echipamentul casnic nu beneficiază de garanție pentru că se presupune că ar fi fost folosit într-o activitate industrială. Drept urmare reparațiile au fost plătite de reclamantă care a apelat la un electrician, dar nu i-a garantat că echipamentul va funcționa mult timp. „Mi-au spus că nu poate fi în garanție, pentru că produsul a fost cumpărat pe firmă. Ca și cum aș fi desfășurat activități industriale. Nu era cazul de așa ceva. Cuptorul este folosit doar de câțiva angajați, nu este pentru alte activități. Nu este un produs care a costat 100 de lei, este vorba despre altceva. Pe firmă, echipamentul se amortiza în câțiva ani. Mă gândeam chiar să-l casez. Nici măcar nu ai unde să-l repari. La service-urile autorizate nu răspunde nimeni. Până la urmă am apelat la un electrician. Am reparat pe banii mei, am plătit 150 de lei. Problema era de la un senzor. Mi s-a spus că nu va ține mult, ci câteva luni, pentru că nu sunt așa bune cuptoarele astea. Am depus o reclamație și la Protecția Consumatorilor, dar încă nu am primit un răspuns”, a precizat reclamanta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.