Poliţiştii locali ieşeni se revoltă! Agenţii au dat în judecată instituţia pentru lefuri mai mari! (EXCLUSIV)

1193
Doi agenţi de la Poliţia Locală, pe o stradă
Doi agenţi de la Poliţia Locală, pe o stradă

@ Poliţiştii locali ieşeni se revoltă @ Astfel, la finele săptămânii trecute, agenţii au dat în judecată instituţia pentru lefuri mai mari @ Urmează ca magistraţii din cadrul Tribunalului Iaşi să stabilească dacă reclamanţii au dreptate sau nu

Poliţiştii locali ieşeni se revoltă! Aşadar, la finele săptămânii trecute, agenţii au dat în judecată instituţia pentru lefuri mai mari.

Acum, urmează ca Tribunalul Iaşi să stabilească primele termene ale litigiilor de muncă. Mai apoi, magistraţii ieşeni vor asculta toate părţile implicate, pentru a putea emite o decizie în aceste cazuri.

Sala de judecata
Sala de judecata

Poliţiştii locali ieşeni se revoltă!

 

Demn de remarcat este faptul că Poliţia Locală Iaşi a fost dată în judecată în mai multe dosare. Astfel, în unul dintre cazuri, doar câţiva reclamanţi au chemat în judecată instituţia.

În schimb, într-un alt dosar, există peste 20 de reclamanţi. Dosarele au fost depuse zilele trecute la Tribunalul Iaşi.

limite-bani
limite-bani

Cerere pentru venituri mai mari

 

Reclamanţii sunt reprezentaţi de către Sindicatul Pro Lex. Agenţii ieşeni le solicită judecătorilor din cadrul Tribunalului Iaşi să oblige Poliţia Locală la achitarea unor drepturi salariale.

Lefurile agenţilor de la Poliţia Locală Iaşi pornesc de la 2.700 de lei şi pot ajunge, în cazul şefilor instituţiei, la peste 16.000 de lei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.