Statul român, obligat să achite daune după o anchetă DNA! Zeci de mii de lei, în urma unui dosar făcut la Iaşi!

3532
limite-bani
limite-bani

@ Statul român, obligat să achite daune după o anchetă DNA @ Zeci de mii de lei, în urma unui dosar făcut la Iaşi @ Astfel, recent, judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au admis în parte acţiunea formulată de un bărbat care a fost acuzat pe nedrept de comiterea unei infracţiuni @ Între timp, reclamantul, Pavel Dulgheru, a decedat

Statul român, obligat să achite daune după o anchetă DNA! Zeci de mii de lei, în urma unui dosar făcut la Iaşi! Aşadar, recent, judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au admis în parte acţiunea formulată de un bărbat care a fost acuzat pe nedrept de comiterea unei infracţiuni.

„Instanţa admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Dulgheru Pavel, prin continuatori în drepturi procesuale, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor. Obligă pârâtul Statul Român să achite suma de 13.600 de lei daune (cheltuieli de judecată efectuate în dosarele 19/P/2015, 2567/99/2016 şi 2567/99/2016*). Obligă pârâtul Statul Român să achite suma de 5.785 de lei, cheltuieli de judecată în acest dosar. Respinge restul pretenţiilor formulate”, au afirmat magistraţii ieşeni.

Sala de judecata
Sala de judecata

Statul român, obligat să achite daune după o anchetă DNA!

 

Procesul dintre Pavel Dulgheru si Statul Român a început în urmă cu mai multe luni. Prin cererea cu care a sesizat Tribunalul Iaşi pe data de 3 iunie 2022, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata de daune materiale în sumă de 13.600 de lei şi la plata de daune morale în suma de 500.000 de lei.

„În anul 2015, am fost cercetat în cadrul dosarului penal al DNA Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz in serviciu alături de alte nouă persoane. Deşi am făcut apărări calificate în cadrul urmăririi penale, fiind reprezentat de avocat ales, prin care mi-am dovedit nevinovăţia, în cursul lunii aprilie-mai 2016, DNA Iaşi, a dispus trimiterea mea în judecata alături de celelalţi nouă inculpaţi.

În momentul cercetărilor, eu eram angajat în calitate de consilier superior în cadrul Comisariatului de Regim Silvic si Cinegetic actualmente Forestiera Suceava, având o vechime în muncă de peste 20 de ani, fiind cunoscut ca un om integru, cu experienţa si vechime in domeniul in care activa, respectat de colegi, de sefi si subalterni.

Prin rechizitoriul intocmit de DNA, am fost acuzat în mod nedrept, nejustificat şi abuziv de către reprezentantul parchetului care a dispus trimiterea mea in judecata pentru fapta de abuz in serviciu”, a precizat reclamantul in cererea adresata instantei.

Ce au spus reprezentantii Statului Roman

 

Din momentul începerii urmării penale, respectiv anul 2015, barbatul a fost suspendat din activitatea pe care o desfăşura pana în anul 2021, cand, prin hotărârea Tribunalului si, respectiv, a Curţii de Apel, a obţinut soluţia de achitare in mod definitiv. De asemenea, din momentul începerii urmăririi penale si pana la rămânerea definitiva a hotărârii de achitare, el a fost nevoit sa facă o serie de cheltuieli angajând avocaţi in diferite etape procedurale pentru a dovedi nevinovăţia sa în faţa unor acuzaţii nefondate ale procurorului in calitate de reprezentant al Statului Roman.

În perioada celor cinci ani, cât a durat procesul, el a fost nevoit sa-şi găsească un alt loc de muncă pentru cele necesare unui trai decent lucru cu atat mai dificil cu cat avea si probleme de sănătate. La randul lor, reprezentantii Statului Roman au cerut respingerea actiunii din diferite motive. Însă judecătorii au constatat că Statul trebuie să achite daunele materiale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.