Suspectat de tranzacții cu substanțe interzise, lăsat liber! Ieșeanul a scăpat de controlul judiciar! (EXCLUSIV)

219
Mana unui judecator cu un ciocanel
Mana unui judecator cu un ciocanel

@ Un ieșean suspectat de tranzacții cu substanțe interzise a scăpat de măsura preventivă sub care se afla @ Astfel, ieri, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au admis plângerea formulată de către Ștefan Marian Nechifor @ Acesta le-a cerut magistraților să dispună anularea controlului judiciar, măsură sub care fusese pus

Un ieșean suspectat de tranzacții cu substanțe interzise a scăpat de măsura preventivă sub care se afla! Așadar, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au admis ieri plângerea formulată de către Ștefan Marian Nechifor.

„Instanța admite plângerea formulată de inculpatul Nechifor Ştefan Marian împotriva ordonanţei procurorului de prelungire a măsurii preventive a controlului judiciar din data de 12.01.2024, din dosarul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi. Revocă măsură preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Nechifor Ştefan Marian. Definitivă”, au afirmat ieri judecătorii ieșeni.

A scăpat de controlul judiciar

Astfel, Ștefan Marian Nechifor a scăpat de controlul judiciar. Amintim că, în urmă cu câteva luni, acesta a intrat în vizorul procurorilor din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Iaşi.

Concofm anchetatorilor, ieșeanul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Rețineri după o acțiune-fulger

Amintim faptul ca, in acest dosar, oamenii legii au efectuat primele retineri la mijlocul lunii septembrie 2023. Alaturi de Stefan Marian Nechifor, in vizorul anchetatorilor ieseni au intrat si Petrică Anghel, Simona Pînzariu, George Coșescu, Maria Morariu, Andrei Gherasim, Alexandru Bărbuș, Cristin Zota si Cornel Voicu.

Intreg scandalul a izbucnit in urma unei actiuni-fulger efectuate de oamenii legii. Acestia au efectuat mai multe perchezitii in perioada amintita si au adus la audieri mai multe persoane, lasandu-se cu retineri pentru tranzactii cu substante interzise.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.