Suspecţi de trafic de droguri, prinşi la Iaşi! Trei indivizi dibuiţi după o oprire în trafic! FOTO

936

@ Câţiva suspecţi de trafic de droguri au fost prinşi la Iaşi @ Astfel, trei indivizi au fost dibuiţi după o oprire în trafic @ Cei trei au fost arestaţi preventiv de către judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi

Pe 1.06.2024, procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus reținerea a trei inculpați, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de efectuarea, fără autorizaţie eliberată în condiţiile legii, de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, trafic de droguri de mare risc, în formă continuată și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

„În perioada martie-mai 2024, aceștia au procurat, deținut, transportat, intermediat și comercializat direct substanțe psihoactive către consumatori de pe raza județului Iași”, au afirmat ieri anchetatorii ieseni.

Suspecţi de trafic de droguri au fost prinşi la Iaşi

Oamenii legii au mai sustinut că unul dintre inculpați a deținut și comercializat, în mod repetat, cantități de droguri de mare risc (metamfetamină), cu suma de 200 de lei. „De asemenea, pe parcursul investigațiilor efectuate, acesta a fost depistat în trafic pe raza municipiului Iași în timp ce conducea un autoturism, având acest drept suspendat.

Au fost puse în aplicare mandate de percheziție la domiciliile inculpaților, fiind identificate și ridicate cantități de substanțe psihoactive (2 MMC) și droguri de risc (rezină de canabis), obiecte purtând urme de substanță (MDMA, cocaină, metamfetamină şi 2-MMC), grindere și cântare electronice de mare precizie, precum și alte mijloace de probă”, au sustinut anchetatorii.

Ce au mai spus procurorii DIICOT

În cursul aceleași zile, magistratul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile. Astfel, cei trei indivizi arestati preventiv pe 1 Iunie 2024 sunt Cătălin-Alexandru Ignat, Sabin Andrei Caradan si Eduard Albert Melintioi.

Activitățile de urmărire penală au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iași. „Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Iași și al jandarmilor din cadrul IJJ Iași. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, au incheiat oamenii legii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.