Victima unui furt, condamnată la Iaşi! Iată cum a fost posibil aşa ceva! (EXCLUSIV)

1844

@ O femeie, victimă a unui furt, a fost pedepsită de judecătorii ieşeni @ Magistraţii din cadrul Judecătoriei Paşcani au condamnat-o recent pe Carmen Daniela Rusu la 9 luni de închisoare, cu suspendare @ Asta, în ciuda faptului că ieşeanca le-a povestit judecătorilor că era într-o stare de stres post-traumatic
O ieşeancă, victimă a unui furt, a fost pedepsită recent de către judecători. Astfel, magistraţii din cadrul Judecătoriei Paşcani au condamnat-o pe Carmen Daniela Rusu la 9 luni de închisoare, cu suspendare.
Pedeapsa i-a fost aplicată ieşencei pentru acuzaţia de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. „Inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Consiliului Local Iaşi sau al oricărei instituţii aflate în subordinea acestuia”, au precizat judecătorii. Sentinţa nu este definitivă, aceasta putând fi contestată.
Carmen Daniela Rusu, acuzată că a urcat băută la volan
Procesul ieşencei Carmen Daniela Rusu a început pe data de 22 februarie 2022. Atunci, procurorii au trimis-o în judecată sub acuzaţia amintită.
„Pe 28 februarie 2020,în jurul orei 19:00, agenţii din cadrul Poliţiei Municipiului Paşcani – Biroul Rutier, aflându-se în timpul serviciului de supraveghere şi control al traficului pe strada Grădiniței, au oprit în trafic autoturismul marca Mazda, care era condus de către inculpată pe sensul de deplasare Iași – Tg. Frumos. Deoarece conducătoarea auto emana un puternic miros de băuturi alcoolice, a fost testată la ora 19:00 cu aparatul alcotest marca Drager, rezultând valoarea de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. În consecinţă, inculpata a fost condusă la Spitalul Municipal de Urgenţă, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge la un interval de o oră în vederea stabilirii alcoolemiei, respectiv la 19:10 şi 20:10”, au afirmat anchetatorii ieşeni.
Ieşeanca a recunoscut, dar a pus fapta pe seama unui şoc
Oamenii legii au mai spus că, aşa cum rezultă din buletinul de analiză toxicologică din 11 martie 2020, emis de IML Iaşi, Carmen Daniela Rusu avea o îmbibaţie alcoolică de 1,72 grame la mie pentru prima probă biologică recoltată şi de 1,57 grame la mie pentru a doua probă.
„Fiind audiată pe parcursul urmăririi penale în calitate de suspect şi inculpat, a avut o atitudine sinceră, în sensul că recunoscut fapta comisă, astfel cum a fost reţinută în sarcina sa. Şi în cursul judecăţii inculpata a recunoscut săvârşirea faptei conform descrierii din rechizitoriu. Prin înscrisurile depuse, inculpata şi-a motivat fapta prin starea de stres post-traumatic în care se afla, ca urmare a unui furt al cărei victimă a fost”, au încheiat magistraţii ieşeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.