3.8 C
Iași
marți, februarie 24, 2026
Acasă Evenimente Video! Săptămâna Protecției Civile în România: ISU Iași organizează exerciții de alarmare...

Video! Săptămâna Protecției Civile în România: ISU Iași organizează exerciții de alarmare publică, demonstrații de prim ajutor și activități dedicate informării populației

33

@Săptămâna Protecției Civile în România se desfășoară anual în perioada 26 februarie – 4 martie, marcând Ziua Protecției Civile (28 februarie)@ În această perioadă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași va organiza exerciții de alarmare publică, precum „Miercurea Sirenelor”, expoziții de tehnică, demonstrații de prim ajutor, exerciții de protecție a populației prin utilizarea adăposturilor de protecție civilă, precum și activități educative destinate informării populației cu privire la riscuri și la măsurile de autoprotecție în caz de situații de urgență@

 

Ziua Protecției Civile în România este sărbătorită anul în data de 28 februarie. Generalul de brigadă Ionuț Grădinaru, inspector șef. Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Mihail Sturdza” al Județului Iași, a explicat care este istoricul, dar și importanța acestei zile.

„Protecția civilă în România reprezintă o componentă esențială a sistemului național de securitate, având ca obiect principal prevenirea și reducerea riscurilor la care este expusă populația, protejarea bunurilor și a mediului împotriva efectelor negative ale situațiilor de urgență, precum și sprijinirea comunității în situații critice. Prin această activitate se asigură măsuri organizatorice, operative și preventive, conform Legii nr. 481/2004 privind protecția civilă, astfel încât efectele dezastrelor să fie diminuate, iar populația să poată fi sprijinită eficient. În România, Ziua Protecției Civile este sărbătorită anual la data de 28 februarie, dată la care, în anul 1933, a luat ființă protecția civilă prin Decretul regal nr. 468, semnat de regele Carol al II-lea, prin care se aproba „Regulamentul de funcționare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene”. Ziua Mondială a Protecției Civile este marcată în fiecare an la data de 1 martie și a fost instituită în anul 1990, printr-o decizie a Adunării Generale a Organizației Internaționale a Protecției Civile”, a declarat generalul de brigadă Ionuț Grădinaru, inspector șef. Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Mihail Sturdza” al Județului Iași.

ISU Iași va desfășura în Săptămâna Protecției Civile o campanie umanitară

În acest an, în Săptămâna Protecției Civile, ISU Iași va organiza o campanie umanitară pentru victimele unui incendiu petrecut la data de 15 februarie 2026, în localitatea Măcărești, comuna Prisăcani. De asemenea, vor avea loc exerciții de alarmare publică, expoziții de tehnică, precum și demonstrații de prim ajutor.

În acest an vom avea un element de noutate și ne-am dori să ni se alăture în acest proiect cât mai multă lume. Dorim să organizăm o campanie umanitară, pe care noi am intitulat-o „Salvatorii sunt aproape de oameni”. Având în vedere incendiul produs în data de 15 februarie 2026, în localitatea Măcărești, comuna Prisăcani, în urma căruia o familie cu doi copii a rămas fără niciun bun, iar un copilaș de doar trei ani a suferit arsuri și este acum internat în spital, am avut această inițiativă. O altă activitate care a avut succes în anii anteriori este realizarea unei expoziții de tehnică de intervenție, care, în municipiul Iași, va fi organizată în zona Esplanadei Palas, unde vor fi expuse diferite mijloace și echipamente de protecție civilă. De asemenea, astfel de expoziții vor fi organizate și în municipiul Pașcani și în orașul Târgu Frumos. Totodată, avem în vedere să organizăm puncte de informare preventivă pentru cetățeni, în cadrul cărora se vor prezenta tehnici de prim ajutor de bază, iar participanții vor fi învățați să utilizeze defibrilatoarele. De asemenea, avem în vedere promovarea profesiei de pompier, precum și continuarea activității de promovare a programului „Salvator din Pasiune”, care se referă la voluntarii ISU pe care îi pregătim și care participă alături de noi la diferite tipuri de intervenții”, a declarat colonelul Petrea Melinte, prim adjunct al inpectorului șef ISU Iași.

În județul Iași există 180 adăposturi de protecție civilă funcționale

Spre deosebire de anii trecuți, în acest an ISU Iași va organiza și trei exerciții de protecție a populației în adăposturi de protecție civilă. Precizăm  că la nivelul județului Iași există 291 de adăposturi de protecție civilă, dintre care doar 180 sunt funcționale.

Sâmbătă, 28 februarie 2026, vom organiza Maratonul Resuscitării. O altă activitate, care va viza foarte multe unități de învățământ, constă în desfășurarea de acțiuni teoretice și practice de instruire privind tehnicile de acordare a primului ajutor și modul de comportare în situații de urgență. Pe data de 3 martie vom desfășura, în cadrul Centrului „C.A. Rossetti”, o activitate de instruire, în care doritorii vor putea fi, pentru câteva minute, salvatori. De asemenea, în această perioadă, în toate subunitățile vor fi desfășurate activități de tipul „Ziua Porților Deschise”, ceea ce înseamnă că oricine dorește poate participa la activități demonstrative ale pompierilor.„Miercurea Sirenelor” se va desfășura în data de 4 martie 2026, probabil în intervalul 10.00–11.00. În acest an, pe lângă exercițiul de alarmare a populației, dorim să organizăm și trei exerciții de adăpostire în adăposturi de protecție civilă. Astfel, un exercițiu va fi organizat la Ciortești, unde există un adăpost de protecție civilă nou și bine echipat, un alt exercițiu va fi organizat la Antibiotice, unde există trei adăposturi de protecție civilă, iar un al treilea exercițiu va avea loc la Arabesque” , a declarat colonelul Petrea Melinte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.