Tânără din Iași, obligată de judecători să meargă la școală! Adolescenta trebuie să achite daune Poliției!

165
politie bani
politie bani

@ O tânără din Iași a fost obligată de judecători să meargă la școală @ De asemenea, adolescenta trebuie să achite daune Poliției ieșene @ Așadar, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au dispus, în cazul Nicoletei Denisa B., măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pe o durată de patru luni, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Iaşi, pentru ultraj 

O tânără din Iași a fost obligată de judecători să meargă la școală! De asemenea, adolescenta trebuie să achite daune Poliției ieșene! Așadar, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au dispus ieri, în cazul Nicoletei Denisa B., măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pe o durată de patru luni, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Iaşi, pentru ultraj.

Instanţa îi impune inculpatei să urmeze un curs de pregătire şcolară. Admite acţiunea formulată de partea civilă Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi şi obligă inculpata Nicoleta Denisa B. la plata către partea civilă IPJ Iasi a sumei de 3.716 lei, reprezentând daune materiale. Ia act că persoanele vătămate Nelu M. şi Iulian L. nu s-au constituit părţi civile în cauză„, au spus judecatorii ieseni.

Mana unui judecator cu un ciocanel
Mana unui judecator cu un ciocanel

Scandal de ultraj în care au fost implicaţi minori

În același dosar, judecatorii i-au aplicat lui Florin Cosmin B. măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pe o durată de şase luni, pentru ultraj. Demn de remarcat este faptul ca sentinta emisa ieri nu e definitiva, aceasta putand fi contestata. Procesul celor doi minori a inceput pe data de 12 noiembrie 2024.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi i-au trimis in judecata sub acuzatia de ultraj. Asta, dupa ce baiatul a fost retinut pentru 24 de ore, intre 26 si 27 august 2024.

Judecatoria Iasi
Judecatoria Iasi

Ce au spus oamenii legii

Anchetatorii au relatat ca, pe 1 august 2024, în timp ce se afla pe un drum forestier, în zona cunoscută popular ca ”Albicioaia”, aflată între Cantonul 9 şi Cantonul 10 – Districtul 2, adolescentul l-ar fi lovit cu un obiect contondent din lemn în zona picioarelor pe pădurarul aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale.

Tot la data de 1 august 2024, în timp ce se afla pe un drum forestier din faţa Cantonului 10 – Districtul 2 l-a lovit cu un obiect contondent din lemn în zona capului, a membrelor superioare şi a spatelui pe pădurarul aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 7-8 zile de îngrijiri medicale. În aceeaşi zi, în timp ce se afla pe o pajişte aflată în extravilanul satului, inculpata a lovit cu un obiect contondent din lemn partea din stânga a autospecialei de Poliţie cu numărul MAI 54380, distrugând geamul portierei din stânga spate şi degradând grilajul de la portiera stânga spate şi stâlpul dintre portierele de pe partea stângă, în scopul a de a-i descuraja pe poliţişti să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu în legătură cu agresiunile anterioare asupra pădurarilor„, au afirmat oamenii legii.

Sala de judecata
Sala de judecata

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.