@ În dosarul penal 31/P/2022 care privește modul în care municipalitatea a autorizat clădirea de birouri NOC, de pe șoseaua Națională nr.25, procurorii DNA Iași au schimbat direcția anchetei @ Acum DNA verifică modul în care în anul 2025, municipalitatea a emis o nouă autorizație pentru această clădire, în condițiile în care familia Cheșcu nu respectase autorizația de construire inițială, autorizația nr. 439/2018 @ Denisa Ionașcu s-a opus emiterii acestei autorizații de intrare în legalitate după ce a constatat mai multe încălcări ale Legii
Uriașa clădire de birouri ridicată pe șoseaua Națională nr.25, clădirea de birouri NOC, construită de familia Cheșcu a intrat din nou în vizorul DNA Iași. În urmă cu circa două săptămâni procurorii DNA Iași au ridicat de la primărie toate documentele care au legătură cu acest imobil, documentația urbanistică, corepondență etc. Ancheta a demarat în anul 2022 când la DNA Iași a fost înregistrat dosarul penal nr. 31/P/2022. Inițial s-a plecat de la modul în care s-a autorizat clădirea și de asemenea s-a cercetat faptul că Poliția Locală a constatat că familia Cheșcu nu a respectat autorizația emisă în anul 2018 iar primăria condusă de Mihai Chirica a închis ochii. Între timp, în ciuda neregulilor constatate, a faptului că famikia Cheșcu și firma Dirot Comp nu au respectat autorizația inițială, în anul 2025, Primăria Iași a eliberat pentru acest imobil o autorizație de intrare în legalitate. Primăria a făcut acest lucru în baza unei expertize tehnice depuse de Dirot Comp SRL. Secretarul general al Consiliului Local, Denisa Ionașcu s-a opus emiterii acestei autorizații arătând că expertiza respectivă este părtinitoare și nu rezolvă problemele de legalitate ale clădirii.
Clădire prea înaltă, nereguli la accesul auto, prea puține spații verzi
Secretarul general a arătat că expertiza tehnică extrajudiciară ignoră regulile urbanistice nefavorabile beneficiarului și folosește selectiv prevederile PUD. De asemenea, Denisa Ionașcu a mai arărat că PUD-ul aproba S+P+8E cu accent vertical limitat pe când documentația autorizată ar transforma excepția într-o dezvoltare generalizată. Expertiza ar ignora faptul că accentul vertical era unul punctual și condiționat. ‘’Expertiza validează o construcție cu regim de înălțime S+P+8E+Etaj tehnic ceea ce depășește spiritul prevederilor PUD care indică explicit o dezvoltare principală pe 5 niveluri (P+4E) și cu un accent limitat la P+8E. Expertiza ignoră caracterul excepțional al accentului vertical și lipsa unui studiu de fundamentare pentru o asemenea derogare, aspect care ar fi impus o actualizare a PUD-ului din 2006 prin PUD modificator’’, a arătat Denisa Ionașcu.
De asemenea, aceasta a mai constatat modificări ilegale în ceea ce privește volumetria clădirii, neconformități majore privind accesul auto și pietonal (abateri de la reguli stabilite prin PUD), funcțiunea parterului diferă de cea aprobată, PUD-ul prevedea funcțiuni publice și servicii iar documentația lui Cheșcu introduce funcțiuni comerciale incompatibile, număr insuficient de locuri de parcare și diminuarea suprafeței spațiilor verzi. ‘’PUD-ul prevede 341 mp de spații verzi iar documentația tehnică de intrare în legalitate propune 622 mp. Deși aparent este un avantaj, această modificare este realizată prin amplasarea spațiilor verzi în zone unde PUD-ul reglementa accese pietonale și auto afectând funcționalitatea și legalitatea proiectului’’, a mai arătat Denisa Ionașcu. Reamintim că, din cauza neregulilor constatate judecătorii ieșeni au dispus desființarea unor amenajări la acest imobil. Imobilul este administrat de Tudor Cheșcu, fiul lui Gheorghe Cheșcu. Amintim că Tudor Cheșcu și Mihai Chirica au fost trimiși în judecată de DNA Iași într-o afacere similară, cea privind modul în care primăria e edificat ilegal blocul construit de SC Flux SRL în Tătărași. În acest dosar Tudor Cheșcu a fost condamnat la închisoare (vezi aici).
DNA descinde în mastodontul lui Cheșcu. Golănie de milioane de euro girată de primărie
Constantin MAZILU







































