A luat foc după ce şi-a văzut soţia dezbrăcată, cu presupusul amant în cameră! Scandalul a izbucnit după apelul pe Whatsapp! (EXCLUSIV)

1397
Picioarele unei femei care sta intinsa pe un pat
Femeie, pe un pat

@ Un ieşean a luat foc după ce şi-a văzut soţia dezbrăcată, cu presupusul amant în cameră @ Scandalul cu iz sexual a izbucnit după apelul video pe Whatsapp @ După incident, magistraţii din cadrul Judecătoriei Hârlău l-au condamnat recent pe Constantin P. la 9 luni de închisoare, cu suspendare, pentru ameninţare şi lovire

Un ieşean a luat foc după ce şi-a văzut soţia dezbrăcată, cu presupusul amant în cameră! Scandalul cu iz sexual a izbucnit după apelul video pe Whatsapp!

După incident, magistraţii din cadrul Judecătoriei Hârlău l-au condamnat recent pe Constantin P. la 9 luni de închisoare, cu suspendare, pentru ameninţare şi lovire. De remarcat este faptul că sentinţa nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.

Mana unui judecator cu un ciocanel
Mana unui judecator cu un ciocanel

A luat foc după ce şi-a văzut soţia dezbrăcată pe Whatsapp

Procesul lui Constantin P. a început pe data de 25 septembrie 2023. Procurorii l-au trimis în judecată sub acuzaţiile de ameninţare şi lovire.

„La datele de 15.02.2022, 8/9.03.2022 și în perioada 9.03 – 3.04.2022, inculpatul a trimis prin intermediul rețelelor de socializare Messenger amenințări cu acte de violență și cu moartea la adresa persoanei vătămate, producându-i o stare de temere, mesajele fiind trimise atât persoanei vătămate în mod direct (la data de 15.02.2022), cât și membrilor familiei sale, respectiv soției sale (la data de 8/9.03.2022) și fiului său (în perioada 9.03 – 3.04.2022), iar, la data de 3.08.2023, în jurul orei 22:00, în timp ce se afla într-o stație taxi, a lovit persoana vătămată cu pumnii peste cap și corp, provocându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 4 – 5 zile de îngrijiri medicale”, au afirmat anchetatorii.

Un barbat il loveste pe un altul cu pumnul
Un barbat il loveste pe un altul cu pumnul

De unde a izbucnit scandalul cu iz sexual

 

În cursul anului 2022, după căsătorie, inculpatul a plecat la muncă în străinătate, iar soția acestuia a rămas împreună cu minorul la locuința părinților ei, cei doi convenind ca, la o dată ulterioară, să se stabilească împreună).

„Cei doi conveniseră ca soția și copilul să se stabilească iniţial, dar, după închirierea unei locuințe corespunzătoare, femeia a refuzat să se mai deplaseze, iar, la una dintre convorbirile dintre aceștia, prin apel video (Whatsapp) din luna februarie 2022, inculpatul ar fi văzut-o pe soția sa complet dezbrăcată, iar în spatele său s-ar fi aflat persoana vătămată. Din acest motiv, pe 15.02.2022, inculpatul l-a contactat telefonic pe numitul, reproșându-i că „s-a dat” la soția sa, după care l-a amenințat cu moartea și i-a spus să-și vadă de treaba lui, întrucât, în caz contrar, îi va tăia capul când va ajunge acasă. Ulterior, persoana vătămată nu a mai răspuns la apelurile telefonice ale inculpatului, care, însă, i-a trimis mai multe mesaje text, prin intermediul rețelei de socializare Facebook, ce conțineau amenințări cu moartea și cu acte de violență”, au spus anchetatorii.

Conform acestora, ulterior, cei doi și-au blocat reciproc accesul pe telefoanele mobile și pe conturile de pe rețelele de socializare. Mai apoi, inculpatul a discutat cu soția sa despre întocmirea procurii pentru minor și plecarea lor, însă aceasta a refuzat, ceea ce l-a determinat pe inculpat să bănuiască faptul că soția sa este influențată de persoana vătămată.

„Din acest motiv, inculpatul a inițiat apeluri prin intermediul adresei de Messenger a soției lui , cu scopul de a o informa cu privire la bănuielile pe care le avea, însă, când a constatat că aceasta nu-i răspunde, i-a trimis mai multe mesaje prin care, inițial, i-a adus la cunoștință că soțul ei are o relație extraconjugală cu soția lui. Când inculpatul a constatat că soția persoanei vătămate nu are nicio reacție, în perioada 8-9.03.2022, inculpatul i-a trimis acesteia mesaje de amenințare adresate soțului ei. Pe 3.08.2023, în jurul orei 22:00, după ce l-a lăsat pe fiul său minor la locuința mamei acestuia, a revenit în oraș, unde a văzut persoana vătămată, care discuta cu o altă persoană, lângă un taximetru staționat. Inculpatul a parcat autoturismul Toyota, a coborât din acesta și s-a deplasat în locul în care se afla victima și, fără a-i spune nimic, i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona gâtului”, au adăugat oamenii legii. În cele din urmă agresiunea a fost oprită.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.