Angajat al Air Berlin, convins de o ieşeancă să facă striptease! Totul a fost înregistrat video! (EXCLUSIV)

1097
Picioarele unei tinere, pe un pat, cu un laptop intre ele
O tânără din Iaşi a fost condamnată după ce ar fi furat bani din sediul unui studio de videochat

@ Un angajat al Air Berlin a fost convins de o ieşeancă să facă striptease, iar totul a fost înregistrat video @ Mai apoi, tânăra a fost acuzată că l-ar fi şantajat pe elveţian @ Totuşi, ieri, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au achitat-o pe Daniela Văcăreanu, pentru şantaj, pe motiv că nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea

Un angajat al Air Berlin a fost convins de o ieşeancă să facă striptease, iar totul a fost înregistrat video! Tânăra a fost acuzată că l-ar fi şantajat pe elveţian.

Însă, ieri, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au achitat-o pe Daniela Văcăreanu, pentru şantaj, pe motiv că nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea. „Instanţa respinge, ca neîntemeiată, acţiunea formulată în cauză de partea civilă Thomas V.”, au afirmat judecătorii ieşeni. Demn de remarcat este faptul că sentinţa nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.

 

Angajat al Air Berlin, convins de o ieşeancă să facă striptease!

 

Procesul Danielei Văcăreanu a început pe 16 aprilie 2018. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi au trimis-o în judecată pe tânără sub acuzaţia de şantaj. Ieşeanca a fost judecată pentru că ar fi cerut şi primit 600 de euro de la un elveţian, angajat al Air Berlin, pe care l-ar fi convins să se dezbrace în faţa camerei web, fără ca acesta să ştie că femeia înregistra totul.

La final, l-ar fi ameninţat că postează filmul compromiţător pe reţele sociale şi că-l va distribui cunoscuţilor lui, dacă bărbatul nu îi va trimite banii solicitaţi în contul de PayPal.

 

Daniela Văcăreanu şi-a susţinut nevinovăţia

 

Anchetatorii au afirmat că ieşeanca l-ar fi şantajat pe elveţianul angajat la Air Berlin. „Pe 18 septembrie 2013, în intervalul orar 14.00 – 17.00, inculpata a accesat mai multe site-uri de socializare sub pseudonimele de „Kathy X”, „Ekaterina” şi „Katastrophe” şi a intrat în legătură cu persoana vătămată, pe care a provocat-o să se dezbrace în faţa camerei web a calculatorului, timp în care a filmat-o nud fără acordul său, iar, ulterior, a postat înregistrările video compromiţătoare pe site-urile Youtube, Flickr, Rapidshare, ameninţând-o că le va distribui utilizatorilor site-urilor menţionate, cât şi la locul său de muncă şi a determinat-o să-i remită în schimbul ştergerii acestora suma de 600 de euro în contul său PayPal”, au spus anchetatorii.

Daniela Văcăreanu a susţinut însă că anchetatorii nu şi-au făcut bine treaba pe parcursul cercetării şi că i-au ignorat unele cereri. De exemplu, ar fi solicitat în repetate rânduri să fie confruntată cu elveţianul, mai ales că acesta, în plângerea formulată, ar fi descris-o ca fiind “în vârstă de aproximativ 20-25 de ani, 165-172 cm înălţime, cu părul negru, ondulat”, iar ea era la acea dată vopsită şaten deschis, avea părul de lungime medie, drept, neondulat.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.