Cine este sindicalistul din spatele grevei profesorilor: Lăcustă, casă și terenuri cu bani cash

8147
Laviniu Lacusta la protest
Laviniu Lacusta la protest

@ Fără îndoială, revendicările salariele ale profesorilor sunt îndreptățite, însă sindicalistul care-i ‘’mână în luptă’’ nu împărtășește starea materială a majorității lucrătorilor din Educație @ În ultimii ani, Laviniu Lăcustă, liderul USLIP Iași și-a cumpărat  apartament și terenuri iar pentru aceste achiziții a folosit foarte mulți bani cash, din economiile personale @ Lăcustă a declarat venituri de 12.000 lei pe lună

Fără îndoială, revendicările salariale ale profesorilor sunt îndreptățite, într-o țară europeană nu este normal să plătești un profesor cu 20 de ani vechime cu 4.000 lei dar poate că nu s-ar fi ajuns aici dacă liderii de sindicat din Educație ar fi fost ceva mai motivați să lupte și pentru soarta lor personală. N-a dat Domnul! Laviniu Lăcustă, liderul USLIP Iași s-a aflat astăzi în fața a mii de profesori care au protestat în centrul municipiului Iași. Dar, poate că mulți profesori nu știu liderul lor de sindicat nu împărtășește situația lor materială. Astfel, Laviniu Lăcustă a reușit să-și cumpere în ultimii ani bunuri pe care alte cadre didactice nu reușesc să le acumuleze într-o viață. Vorbim de cupluri de profesori, Lăcustă a cumpărat singur. Astfel, în anul 2016, Laviniu Lăcustă și-a cumpărat un apartament de 78 mp apelând la un credit în valoare de 297.000 lei, pe 15 ani pe care însă l-a achitat integral anul acesta. După 5 ani, Laviniu Lăcustă a cumpărat împreună cu fratele său niște terenuri în intravilanul comunei Aroneanu și de acestă dată sindicalistul a folosit mult  ‘’cash’’. Astfel, pe data de 16 august 2021 Laviniu Lacustă și fratele său Petruș Dionisie Lăcustă au cumpărat împreună, suprafața totală de 2.600 mp teren (mai multe parcele) cu suma de 50.000 euro. Conform contractului de vânzare-cumpărare fiecare frate a pus jumătate din sumă. L-am întrebat pe Lăcustă de unde a avut 25.000 euro având în vedere ca în anul achizitiei terenului a declarat doar un credit suplimentar de 8.000 euro.  ‘’Am avut eu niște economii și mi-a mai dat mama 5.000 euro. Am făcut economii, eu nu merg în concedii, nu cheltui. Eu nu înțeleg de ce vă interesează atât de mult averea mea. Este ilegal să faci economii?’’, a spus Laviniu Lăcustă.

După cum am precizat mai sus, în aprilie anul acesta Lăcustă a achitat integral creditul în valoare de 297.000 lei pe care l-a contractat în anul 2016. Acesta susține că a apelat la un alt credit pentru a scăpa de datoria din 2016. ‘’Am luat anul acesta un credit de nevoi personale si am achitat creditul din 2016. Dobânda la creditul de nevoi personale este mai mică decât la cea de la creditul pentru casă. Am împrumutat 120.000 lei’’, a mai spus Laviniu Lăcustă.

Să mai precizăm că Laviniu Lăcustă câștigă lunar 12.000 lei, venituri cumulate, leafa de profesori și indemnizațiile de la sindicat.

 

Sanitas Iasi ”sparge” 600.000 euro pe an. Toti ”liderii” incaseaza

Constantin MAZILU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.