Sanitas Iasi ”sparge” 600.000 euro pe an. Toti ”liderii” incaseaza

9323
conducerea Sanitas Iasi
conducerea Sanitas Iasi

@ Bilant financiar mai mult decat interesant la Sanitas Iasi care desi incaseaza aproape 600.000 euro pe an de la membrii sai, la final de an nu-i raman in conturi nici macar 50.000 euro, cheltuielile fiind  foarte mari @ Insa, pe langa leafa pe care o are ca si astent medical la Spitalul de Neurochirurgie, Iulian Cozianu presedintele Sanitas Iasi incaseaza de la sindicat 70.000 lei pe an iar vicepresedintii sai si cenzorul incaseaza cate 27.758 lei pe an @ In total, Sanitas Iasi are nici mai mult nici mai putin decat 60 de salariati, liderii spitalelor sau ai sectiilor medicale care au aderat la aceasta organizatie

Venituri substantiale la sindicatul Sanitas Iasi condus de Iulian Cozianu si prietenii sai dar si cheltuielile sunt pe masura. Astfel desi Sanitas Iasi incaseaza anual de la cei peste 7.000 de membri ai sai, o suma considerabila aproape 600.000 euro pe an, aceasta organizatie sindicala nu reuseste sa-si faca provizii prea mari pentru zile negre, la sfarsit de an, si asta deoarece peste 90 la suta din sumele incasate se cheltuie. Putina lumea stie ca aceste cheltuieli mari pot fi puse si pe seama numarului mare de salariati ai acestei organizatii dar si pe ”lefurile” deloc de neglijat pe care le ridica de la sindicat lideri, presedintele Iulian Cozianu, vicepresedintii si cenzorul.

Venituri mari, cheltuieli mari

Am reusit sa obtinem datele financiare ale Sanitas Iasi pentru anul 2018 asa cum au fost raportate la Directia de Finante. Astfel, in anul 2018, Sanitas Iasi a incasat de la membrii sai nici mai mult nici mai  putin decat 2.812.020 lei (625.000 euro la cursul din 2018) iar cheltuielile totale au fost de 2.592.582 lei (576.000 euro). Potrivit documentelor pe care le detinem, in acelasi an, cheltuielile cu carburantii si mijloacele de transport ale Sanitas Iasi au fost de 111.617 lei si s-au mai defalcat niste cheltuieli cu mobilier de 15.000 lei. Restul cheltuielilor nu au fost defalcate insa pe langa ajutoarele si sprijinul care se dau membrilor de sindicat conform statului (asistenti medicali, infirmieri etc) o buna parte din veniturile Sanitas Iasi se duc pe salariile celor care conduc aceasta organizatie precum si pe cele ale liderilor de sindicat din spitale si alte unitati medicale afiliate.

Leafa lu Cozianu. Si-a tras vila imediat ce a devenit lider

Iulian Cozianu

Iulian Cozianu, asistent medical la Spitalul de Neurochirurgie este liderul Sanitas Iasi. Din anul 2015 de cand  a preluat conducerea Sanitas Iasi, Cozianu a prosperat fara intrerupere. Incepand cu anul 2016 a inceput sa-si construiasca o ”viluta” cu dimensiuni deloc de neglijat. Acesta si-a construit la Valea Adanca in Miroslava, o casa care are o suprafața construita la sol de 130 metri patrați si este edificata pe doua nivele. La parter casa are o suprafața utila de 94,4 metri patrați  având un living, o camera, hol, un garaj, o camera tehnica si o terasa de 5,36 metri patrați. Etajul este mansardat si are o suprafața utila de 105 metri, având 2 camere, un hol, dressing, doua bai si doua terase, una de 34 mp si o alta de 3,4 metri patrați. Acolo unde si-a construit casa, Cozianu deține 764 mp, teren pe care l-a cumparat in anul 2007 impreuna cu soția. In anul 2018, Iulian Cozianu a incasat de la Sanitas Iasi suma de 60.876 lei la care se adauga inca 9.246 lei de la Sanitas Romania.

Vila Iulian Cozianu

Vicepresedintii si cenzorul

Vicepresedintii si cenzorul Sanitas Iasi incaseaza de la sindicat in fiecare luna sume ceva mai mici dar nici acestea nu sunt de neglijat. Astfel, cenzorul Cezar Hutu, lider de sindicat la Spitalul Parhon ridica de la Sanitas  27.758 lei pe an. Catalin Catur, vicepresedinte Sanitas Iasi, lider de sindicat la Institutul Regional de Oncologie ridica 27.758 lei. Mariana Stan, vicepresedinte Sanitas Iasi, lider de Sindicat la Spitalul Sfantul Spiridon din Iasi incaseaza tot 27.758 lei . Aceste date le-am luat din declaratiile lor de avere. Alti vicepresedinti ai Sanitas Iasi sunt Ioana Codrina Dumitriu (lider de Sindicat Spitalul Sfanta Maria), Sergiu Apostol – lider de Sindicat Institutul de Psihiatrie Socola, Felicia Miron- lider de sindicat la Spitalul de Boli Infectioase, Luminita Buzea-Maternitatea Elena Doamna Iasi. Nu am gasit declaratiilor lor de avere dar este lesne de inteles ca nu au cum sa incaseze de la sindicat mai putin decat ceilalti vicepresedinti, adica 27.758 lei.

Sanitas Iasi are 60 de salariati

sediul Sanitas Iasi

Mai adaugam ca pe statul de plata de la Sanitas Iasi se afla nu mai putin de 60 de persoane. In afara de presedinte si vicepresedinti mai incaseaza lefuri si liderii de sindicat de la spitalele afiliate. Lista incepe cu Cezar Aanei de la Directia de Sanatate Publica si se  termina cu Liliana Genoveva Zdukos pe care am gasit-o ca fiind selectata intr-un  proiect derulat de Spitalul de Urgenta din Timisoara. De asemenea printre salariati figureaza in continuare si Viorel Tanse, fostul presedinte al Sanitas Iasi.

Constantin MAZILU

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.