Comuna din Iași falimentată de incompetența primarului. Datoria este imensă, 1 milion de Euro

23938
Mihai Cocoveica, primar Dumești
Mihai Cocoveica, primar Dumești

@ Comuna Dumești trebuie să returneze fonduri de 1 milion de euro deoarece primăria nu a fost în stare să introducă în domeniul public niște drumuri modernizate cu bani europeni @ Primăria Dumești a contestat decizia la Curtea de Apel București, dar ieri a pierdut procesul ceea ce înseamnă că în perioada următoare va fi executată silit

Comuna Dumești, județul Iași, condusă de primarul Mihai Cocoveică va intra în faliment din cauza incompetenței. Astfel, Primăria comunei Dumești trebuie să returneze Agenției de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR) suma de 1 milion de euro deoarece nu a fost în stare să treacă în domeniul public niște drumuri asfaltate cu fonduri europene. Astfel, în perioada 17.10.2016 -17.02.2020, comuna Dumești a beneficiat de o finanțare europeană în valoare de 1 milion de euro (4.890.218,02 lei inclusiv TVA) pentru Modernizarea drumuri comunale DC 26(Dumești – Hoisești) , DC 36A (Hoisești –DN 28 , E 583). Este vorba despre drumurile care leagă comuna de drumul european prin Hoisești. Recepția lucrărilor de asfaltare a fost realizată în anul 2020 dar conform contractului încheiat cu AFIR, drumurile modernizate trebuiau introduse în domeniul public până la mijlocul anului 2022. În consecință, în data de 05.07.2022 organismele de control alea AFIR au întocmit procesul verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. 9512 și a dispus ca Primăria Dumești să dea banii înapoi, 1 milion de euro. Primăria Dumești a contestat decizia la Curtea de Apel București dar ieri a pierdut procesul (vezi aici). Asta înseamnă că trebuie să dea banii înapoi. De subliniat că este vorba despre fonduri de care Primăria Dumești nu dispune. Vorbim de fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană. De altfel, bugetul de cheltuieli al Primăriei Dumești este de circa 200.000 euro pe an. În aceste condiții, Primăria Dumești și-ar putea plăti datoria in 5 ani fără să mai facă nicio investiție pe raza comunei. Asta înseamnă cel puțin pentru o perioadă falimentul comunei Dumești.

Primarul și fiica artizanii unui tun imobiliar de proporții. Dosar penal după un articol Dezvăluirea.

Constantin MAZILU

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.