Corupția și hoția rad de pe hartă un simbol al Iașului, vechi de 130 de ani

5906
Atelierele Nicolina
Atelierele Nicolina

@ Peste câteva zile, pe 10 martie Tribunalul Iași va decide închiderea procedurii de faliment a SC Nicolina SA și dispariția definitivă (radierea) a firmei din toate registrele oficiale @ Astfel, dispare cea mai veche fabrică din Iași un simbol al orașului nostru @ Atelierele CFR, devenite ulterior Atelierele Nicolina și Intreprinderea Mecanică au fost fondate in anul 1892 iar in anul 2005 au ajuns la un numar de 3.000 de angajati @ Devalizarea, falimentarea și dispariția fostei fabrici Nicolina este o consecință a corupției și a indolenței din instituții care asigura funcția coercitivă a statulului Poliție, ANAF și DNA, institutii care au refuzat să-și faca datoria, să pedepsească vinovații și să recupereze pagubele

Miercuri 10 martie 2021, fabrica Nicolina devine definitiv istorie si asta deoarece Tribunalul Sindic Iasi va declara inchisa procedura de faliment iar numele companiei va fi radiat definitiv din evidențele oficiale (vezi aici). Decizia va fi luată ca urmare a unei cereri depuse de lichidatorul judiciar,  Management Reorganizare Lichidare Iaşi SPRL, condusă de Corneliu Mititelu. „Solicităm aprobarea Raportului final și a situațiilor financiare finale întocmite în conformitate cu prevederile Legii si inchiderea procedurii împotriva debitorului Nicolina SA Iași în conformitate cu prevederile art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, având în vedere că activul societății debitoare a fost lichidat complet și toate fondurile au fost distribuite, precum și radierea debitorului din registrul comerțului”, se arata in cererea lichidatorului.

Astfel, dispare un simbol al Iașului, o fabrica care a supravietuit celor doua Războaie Mondiale dar care nu a facut față corupției post-decembriste. Vom arăta mai jos că de distrugerea Nicolina SA se fac vinovați niște functionari corupți situația fiind tolerată de angajați din instituțiile care asigura functia coercitiva a statului Poliție, ANAF și DNA.  Cele trei instituții au refuzat să-și faca datoria să-i pedepseasca pe cei care  au devalizat fabrica si sa recupereze prejudiciul desi stiau cine sunt autorii.

Puțină istorie: inființată in urma cu 130 de ani

Nicolina SA au fost la inceput Atelierele Nicolina fondate în anul 1892 cu capacități de producție în domeniul reparațiilor  de locomotive și vagoane CF. In anul 1974 a început reprofilarea prin investiții semnificative în modernizări și construcții noi și redotări tehnologice în scopul fabricației utilajelor tehnologice pentru construcții și lucrări de drumuri. In perioada anilor 80′ regimul comunist reînoiește utilajele iar fabrica atinge potentialul sau maxim cand ajunge la 3.000 de angajati. Devenita după Revoluție, SC Nicolina SA, fabrica a fost privatizată in cursul anului 2002 in baza contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.17/9.07.2002 printr-un contract incheiat de AVAS cu SC Mecanoexport SA. Contractul a fost reziliat insă  in anul 2005 deoarece Mecanoexport nu a achitat pretul de adjudecare a pachetului de acțiuni.

Apar hienele. Devalizată cu complicitatea AVAS

Laszlo Gyerko
Laszlo Gyerko

Soarta societății a fost pecetluită după ce a reintrat in proprietatea statului care a administrat-o prin intermediul AVAS. Planul de distrugere a fost implementat de  Laszlo Gyerko fost senator UDMR si fost vicepresedinte al AVAS. Acesta a vandut pe nimic cele mai importante active de la Nicolina SA si anume Fabrica Utilaje de Construcții și Secția de Utilaje Terasiere. O ancheta demarata de DNA Iasi scotea in evidenta faptul ca Laszlo Gyerko ar fi beneficiat personal de vanzarea acestor active. Împreună cu un alt cetatean de origine maghiara, un anume Lazlo Fabian, Lazlo Gyerko s-a aflat in spatele un off-shore in Cipru, denumit Dreamcather Investments LTD. Acest off-shore, Dreamcather Investments LTD s-a aflat in spatele firmei Concept Investment SRL din Brașov. O altă firmă implicată in devalizarea fabricii s-a numit SC Real Estate Development Iasi controlată de aceiasi smecheri enumerati mai sus. Astfel, la data de 5.04.2007 a fost organizată licitația pentru vanzarea  Secției Utilaje Terasiere castigatoarea fiind SC Estate Development SRL cu un pret de 6.896.328 lei fara TVA. Inainte de incheierea contractului de vanzare -cumparare SC Estate Development SRL a cesionat partile sociale catre SC Concept Investment SRL si Laszlo Fabian. Desi activul fusese scos la vanzare pentru ca Nicolina sa-si plateasca datoriile catre bugetul de stat firma nu a achitat suma promisa decat dupa un an si o serie de litigii. In tot acest timp s-au adaugat dobanzi la datoriile SC Nicolina SA către bugetul statului.

Altă vânzare același jaf. DNA n-a facut nimic

După doua saptamani, la data de 27.04.2007 a fost scoasa la vanzare Fabrica Utilaje de Constructii. Licitatia care prevedea plata integrala a pretului de catre cumparator a fost adjudecata de SC Concept Investment SRL la un pret de 11.099.147 euro, fara TVA. Din această sumă SC Concept Investment SRL nu a achitat decat vreo 2,2 milioane euro. Aceste fraude au facut obiectul unei plangeri înregistrate la DNA Iasi in dosarul cu nr. 1.632/P/2009. In martie 2014, DNA Iasi incepe urmarirea penala in dosar si îi audiaza inclusiv pe Lazlo Gyerko și Laszlo Fabian. Dosarul nu a fost finalizat cu trimiterea in judecata a celor vinovati. De altfel, DNA nu a facut niciodata publica solutia din acest dosar.  După aceea, proprietățile SC Nicolina SA, ajung in anul 2008 la SC Sticknet Investment SRL.

Și Poliția  si ANAF au inchis ochii la jaf

Prezentam mai jos un incident care demonstreaza ca si Politia dar si reprezentanti ai ANAF stiau de jaful de la Nicolina dar nu au facut nimic. Incidentul este descris in raportul Comisiei Parlamentare de Ancheta privind devalizarea Nicolina SA, comisie initiata si condusa de fostul deputat PDL, Nicușor Păduraru. „În februarie 2008 s-a încercat preluarea unor  utilaje de către SC Concept Investment SRL Brașov ce urmau sa fie vandute catre o firma din Polonia. Acest aspect incalca insa prevederile contractuale deoarece pretul activului Fabrica de Utilaje si Constructii nu este achitat. De altfel, Garda Financiară oprește și intoarce transportu insa trateaza superficial tentativa de furt. Nici Serviciul de Investigație a Fraudelor din cadrul IPJ Iași nu inițiaza și nu instrumentează un dosar penal deși faptele erau mai mult decat evidente”, se arata in raportul respectiv.

Nicusor Paduraru
Nicusor Paduraru

Insolventa apoi faliment

Prima cerere de intrare in insolventa a fost depusa la Tribunalul Iasi in aprilie 2008 iar procedura este deschisa in luna septembrie a aceluiasi an. La data de 31.12.2009 Nicolina SA avea datorii de  27.081.857 lei catre bugetul statului.  Pe 28.04.2011, Tribunalul Iași pronunță sentinta de faliment lichidator fiind desemnat Management Reorganizare Lichidare Iaşi SPRL, condusă de Corneliu Mititelu.

Terenurile au ajuns la Duluțe

 

demolare Nicolina
demolare Nicolina

Miza devalizării au fost cele 31 hectare de teren care au acum o valoare de piata de zeci de milioane de euro. Dupa aceea fabrica a fost demolata. Dupa ce au fost preluat de SC Sticknet Investment SRL terenul a ajuns la un off-shore inregistrat in Insulele Virgine Britanice si anume Allandale Business Limit. Mai departe terenul a ajuns la SC Nicolina Park SRL care l-a vandut mai departe pe 18 decembrie 2018, cu suma de  41 milioane euro catre firma SC Utilave Prest SRL patronata de Constantin Duluțe. Detalii despre această tranzacție am prezentat in exclusivitate in articolul „Un miliardar a cumparat cel mai scump teren din Iasi. A platit pe loc: 41 milioane euro. Documente”, publicat in data de 8 decembrie 2018.

Constantin MAZILU

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.