Discipolul fraților Tate săltat de mascați

276

Vlad Obu, un apropiat şi mare admirator al fraţilor Tate, a fost reținut astăzi de procurorii DIICOT, el fiind suspectat că este liderul unei reţele care recruta femei prin metoda „loverboy”, după care le obliga prin violenţă să producă materiale pornografice pentru o platformă online. Procurorii DIICOT au efectuat, astazi, 13 percheziţii domiciliare în Bucureşti, Cluj-Napoca şi în judeţul Ilfov, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi instigare publică, 31 de persoane fiind ridicate şi duse la audieri. Procurorii susţin că, în cursul anului 2021, trei suspecţi au constituit un grup infracţional organizat în vederea comiterii infracţiunii de trafic de persoane. Aceştia au creat un sistem prin care au recrutat mai multe persoane vătămate, pe care le-au determinat, inclusiv prin acte de violenţă, să producă materiale cu conţinut sexual explicit pentru o platformă online dedicată adulţilor şi/ sau să producă materiale pornografice prin videochat, beneficiile materiale astfel obţinute fiind însuşite aproape integral de către suspecţi, arată sursa citată. Persoanele vătămate au fost recrutate prin inducere în eroare cu privire la intenţia de a întemeia o relaţie de căsătorie/concubinaj şi existenţa unor sentimente de iubire (metoda „loverboy”). ”Acestea au fost ulterior adăpostite în imobile din judeţul Ilfov şi municipiile Bucureşti şi Cluj-Napoca, unde, prin exercitarea de acte de violenţă fizică şi constrângere psihică, au fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării prin intermediul unor platforme de socializare de material având un astfel de caracter, în scopul obţinerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obţinute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori”, susţin procurorii. Pentru a se asigura că vor rămâne loiale grupării, victimelor li s-ar fi impus tatuarea numelui și/sau a chipului celui din grup care se ocupa de exploatarea lor. Pe contul său de Instagram, Vlad Obu se mândrea cu persoanele care și-au tatuat numele lui pe piele. Până în prezent, au fost identificate şapte persoane vătămate, notează Agerpres.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.