Dovada penală care l-a înfundat pe dezvoltatorul Bolobiță. Apartament în Copou vândut ilegal

10605
Cristinel Bolobita si blocul de pe Octav Botez
Cristinel Bolobita si blocul de pe Octav Botez

@ Magistrații Judecătoriei Iași au constatat că există suficiente pentru ca dezvoltatorul Cristinel Bolobiță să fie acuzat de săvârșirea infracțiunii de fals în declarații @ Procurorii au clasat acuzațiile aduse lui Bolobiță dar judecătorii au considerat că cercetările au fost superficial și au desființat ordonanta prin care dezvoltatorul a fost găsit nevinovat de sâvârșirea infracțiunii de fals în declarații @ Bolobiță a vândut un apartament în blocul de pe strada Octav Botez declarând că nu știa de faptul că autorizația de construire a fost contestată

Magistratul Ancuța Blanariu de la Judecătoria Iași a motivat decizia prin care a desființat ordonanța de clasare emisă de parchetul local în dosarul în care dezvoltatorul Cristinel Bolobiță este acuzat de săvârșirea infracțiunii de fals în declarații. Reamintim că plângerea penală împotriva lui Bolobiță a fost depusă de familia Andrian, vecinii care au și câștigat în instanță anularea autorizației de construire pentru blocul de pe strada Octav Botez. Sorin și Demetra Andrian l-au acuzat că în momentul în care a vândut  un apartament a mințit susținând că imobilul nu face obiectul vreunui litigiu în condițiile în care autorizația de construire era contestată. În conținutul antecontractului este înscris faptul SC Auto Trans Com SRL prin reprezentant legal Bolobiță Costel – Cristinel a declarat că nu ‘’există niciun proces civil sau penal referitor la imobilul ce face obiectul înscrisului și declară sub sancțiunea Codului Penal pentru fals în declarații, că acest imobil nu este scos din circuitul civil, nu formează obiectului vreunui litigiu’’. Cumpărători sunt soții soții Lupa Sorin Ioan și Lupa Cecilia. Bolobiță a fost dat de gol de un artico apărut într-un ziar local înainte de efectuarea vânzării. Astfel când a fost întrebat cum va proceda în cazul litigiului deschis de soții Andrian acesta a declarat că se va apăra cu ajutorul avocaților deci știa de litigiu. Judecătorii au luat cu reserve și declarația soției lui Bolobiță care a spus în fața anchetatorilor că a primit de la instanță acțiunea soților Andrian și nu și-a amintit ce a făcut cu documentele după aceea în încercarea de a susține că Bolobiță nu a aflat foarte repede de proces. În aceste condiții judecătoarea a dispus refacerea cercetărilor. ’’Judecătorul constată că probele deja administrate creeză suspiciunea rezonabilă că suspectul a cunoscut existența litigiului la data semnării antecontractului. Astfel, articolul este concludent, nu s-a invocat sau dovedit caracterul fals al acestuia, se crează un început de dovadă extrem de puternic, care poate fi completat cu alte probe, în caz de dubii, însă nu este suficientă simpla invocare a dubiului, fără alte dovezi din care să rezulte o situație contrară. Pentru lămurirea aspectelor rezultate din articol, respectiv conversația dintre ziarist și suspect, este necesară completarea probatoriului. Cu privire la circuitul actelor în societate nu este suficientă declarația soției suspectului, vădit părtinitoare ci este necesară și administrarea altor probe cum ar fi un supliment de declarație pentru a  preciza cui a înmânat plicul, audierea angajaților de la acea vreme. Necesară și utilă pentru clarificarea situației ar fi depunerea contractelor de asistență juridică din dosarul 5447/99/2018 pentru a se vedea dacă pârâtul a cunoscut existența litigiului’’, a decis magistratul Judecătoriei. Familia Andrian este reprezentată în acest dosar de avocatul Sorin Dimitriu. Mai multe detalii puteți citi în articolul repostat mai jos.

Țeapă într-un bloc de lux din Copou. Dezvoltatorul Bolobiță anchetat penal pentru că și-a mințit clienții

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.