Explozie de infectari cu Covid. Rafila recomanda din nou masca

277

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila , a anunțat că vor fi puse din nou în funcțiune centrele de testare Covid, în contextul în care numărul cazurilor s-a dublat față de săptămâna trecută, scrie Digi 24. Mai exact, în perioada 27 iunie – 3 iulie, în țara noastră s-au înregistrat 7.726 de cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus. Rafila a precizat că centrele de testare vor fi accesibile persoanelor în special în weekend. (…) Se pot duce să preleve o probă, dacă au simptomatologie, după care fie rămân în observaţie la medicul de familie, care poate să le prescrie şi un tratament, fie merg la un centru de evaluare. Sau, în cazul unei evoluţii mai grave, se duc la spital”, a declarat ministrul Sănătății. Totodată, Rafila a recomandat purtarea măștii de protecție în spațiile închise și în zonele aglomerate, precizând că această măsură nu este impusă.Nimeni nu impune nimic. Sunt doar recomandări, ca să putem să avem o vară cât mai liniştită, să ne putem face concediile, să nu fim în niciun fel în situaţia de a nu putea să mergem în concediu, pentru că ne îmbolnăvim noi sau membrii familiilor. Utilizarea măştii în spaţii închise sau mijloacele de transport în comun şi evitarea aglomeraţiei sunt măsuri deja cunoscute, la fel ca şi igiena mâinilor”, a mai spus Rafila. Ministrul Sănătății a precizat că autoritățile locale ar trebui să igienizeze periodic mijloacele de transport în comun deoarece este metoda cea mai eficientă de reducere a transmiterii virusului. Rafila a mai declarat că așteaptă o „validare” a produselor celor doi producători de vaccin care utilizează tehnologia ARN pentru tulpina Omicron. (…) Ne interesează extrem de mult reducerea transmiterii, încât în cursul toamnei şi România, alături de alte ţări, să beneficieze de o formulă nouă a vaccinului care să fie adaptată tulpinilor circulante”, a concluzionat Alexandru Rafila.

Din lac în puț! Noul prefect încalcă regulile anti-Covid din prima zi de lucru

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.