Fraudă cu icoane pictate, la Iaşi! Au recunoscut totul la audierile de la Parchetul European!

4331
Liviu Balac
Liviu Balac

@ Fraudă cu icoane pictate, la Iaşi: au recunoscut totul la audieri @ Parchetul European din Iași a înaintat Tribunalului București trei acorduri de recunoaștere a vinovăției, într-un caz de utilizare frauduloasă a fondurilor UE de către o societate specializată în pictura de icoane

Fraudă cu icoane pictate, la Iaşi: au recunoscut totul la audieri! Astfel, recent, Parchetul European din Iași a înaintat Tribunalului București trei acorduri de recunoaștere a vinovăției, într-un caz de utilizare frauduloasă a fondurilor UE de către o societate specializată în pictura de icoane. De asemenea, două societăți au fost deferite instanței, pentru infracțiuni de fraudă privind subvențiile și spălare de bani.

Una dintre societățile acuzate, care vinde icoane pictate pentru biserici și pentru sectorul hotelier, a obținut fonduri UE pentru un proiect de achiziționare de echipamente de sprijinire a creației artistice, inclusiv imprimante industriale și mașini de sculptură și gravură.

Ce au spus anchetatorii europeni

Oamenii legii au afirmat că, potrivit dovezilor, compania ar fi cumpărat utilajele din China la un preț mai mic decât cel declarat organismului de finanțare. Această achiziție ar fi fost efectuată prin intermediul unei societăți intermediare, creată special în acest scop și controlată de către manageri ai beneficiarului fondurilor UE.

Se crede că această societate intermediară a vândut echipamentul beneficiarului fondurilor la un preț de zece ori mai mare decât cel inițial. Conform anchetatorilor, pentru a ascunde tranzacțiile frauduloase, societatea ar fi prezentat facturi false și documente falsificate care să ateste costurile umflate autorității de management, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale din România (AFIR).

Au recunoscut la audieri

Cele trei persoane, care controlau cele două societăți, printre care se află şi firma Icoane Pictate SRL, din Buzău, au recunoscut că au comis infracțiunile de care au fost acuzate și au fost de acord cu pedepsele impuse. Printre ele se află Liviu Bălâc şi Monica Vasilcu, iar prejudiciul a fost calculat la 100.000 de euro.

Acordurile includ o pedeapsă de doi ani și opt luni de închisoare, cu suspendare, pentru principalul inculpat. Cea de-a doua persoană a fost de acord cu o pedeapsă de doi ani și două luni de închisoare, cu suspendare, iar cea de-a treia – cu o pedeapsă de doi ani de închisoare, tot cu suspendare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.