Greu de prins! Popa a scăpat de dosarul Poșta. DNA a închis dosarul în doar 3 luni

608
Maricel Popa
Maricel Popa

@ DNA Iași a închis dosarul privitor la contractul incheiat de Poșta Română cu Vitalef firma lui Maricel Popa pentru spațiul de pe bulevardul Chimiei unde functioneaza Centrul de Tranzit @ Firma lui Maricel Popa, cel care a susținut în ultimii ani pe funcții directorii pesediști ai Poștei încasează lunar 8.000 euro pe lună, in total 400.000 euro @ Asta in conditiile in care Posta are in proprietate sute de spatii mostenite de la regimul comunist @ Cu toate acestea DNA Iasi a clasat dosarul pe motiv că ‘’fapta nu este prevăzută de legea penală’’ @ Cel putin 70 la suta din angajații Poștei trăiesc cu salariul minim pe economie

La DNA Iași totul este ‘’show’’, se fac descinderi, se ridică documente pentru dosare care în final se inchid, fără vinovați. În editia de astazi prezentam un nou exemplu de show marca DNA Iasi. În timp ce Poșta Română se apropie cu pași repezi catre faliment din cauza afacerilor oneroase facute de directori sprijiniti politic, DNA Iași a clasat dosarul în care s-a ‘’anchetat’’ modul în care Centrul de Tranzit a fost mutat intr-un spatiu al liderului PSD, Maricel Popa pentru o chirie 8.000 euro pe luna. Astfel, in timp ce Posta a mostenit din perioada regimului comunist sute de spatii, directorul sustinut de PSD al Regionalei de Posta a decis sa mute Centrul de Tranzit intr-un spatiu apartinand SC Vitalef SA  de pe bulevardul Chimiei nr.12. SC Vitalef SA este firma patronata de familia lui Maricel Popa presedinte al PSD Iasi. Pentru a ‘’investiga’’ această afacere, DNA Iasi a ridicat documente de la Poștă pe data de 12 iunie 2020 iar după aceea pe 27 octombrie 2020, dosarul a si fost finalizat cu solutie de clasare. Nimeni nu  fost urmarit penal, s-a facut o urmarire penala ‘’În rem’’. ‘’ În dosarul la care faceți referire,în care au fost desfășurate acte de urmărire penală cu privire la săvârșirea unor presupuse infracțiuni asimilate celor de corupție, la data de 27 octombrie 2020, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării. În cauza respectivă au fost efectuate acte de urmărire penală in rem (strict cu privire la faptă), prin urmare nicio persoană nu a avut calitatea de suspect sau inculpat’’, se arata intr-un raspuns primit de Dezvaluirea.ro de la DNA.

Popa cu 400.000 euro in conturi: ‘’70 la suta din angajatii Postei au salariul minim’’

In concluzie, in baza acestui contract care expira in 2023, firma lui Popa a incasat din 2019 si pana in prezent aproape 400.000 euro si asta in conditiile in care spatii ale companiei stau goale. Mai mult decat atat dupa cum am spus mai sus Posta Romana se apropie de faliment, 70 la suta dintre salariati trăiesc cu salariul minim pe economie. Și, în timp ce angajatii Postei traiesc de azi pe maine, Maricel Popa a carui firma a bagat in conturi 400.000 euro le plange de mila amărâților care care cară pe umeri geanta cu scrisori in fiecare zi. Într-o postare facuta recent pe Facebook, Popa deplange soarta Postei Romane. ‘’ Am avut zilele trecute o serie de întâlniri cu reprezentanți ai CN Poșta Română din Iași. Discuțiile au vizat în principal nemulțumiri ale acestora cu privire la nivelul scăzut al salariilor, dar și de condițiile improprii de muncă (lipsa uniformelor și a echipamentelor de muncă) și lipsa infrastructurii IT. Un alt element adus în discuție a fost cel legat de modificarea contractului colectiv de muncă, prin care angajații pierd acum o serie de drepturi. Din datele statistice reiese faptul că peste 70% dintre salariați câștigă la nivelul venitului minim sau foarte puțin peste. În condițiile în care ne confruntăm cu o creștere acută a prețurilor, oamenii sunt îngrijorați de eventuale concedieri și de faptul că nu mai reușesc să își întrețină familiile cu veniturile actuale. La acest moment compania are aproximativ 25.000 angajați și reprezintă operatorul național în domeniul serviciilor poștale, funcționând ca o reţea cu peste 5.500 de subunităţi poştale, distribuind săptămânal peste 11 milioane de trimiteri poştale. Sunt convins că sunt informații pe care ministrul Sebastian Burduja le deține și, mai mult de atât, am încredere că această companie a statului român va fi una dintre prioritățile acestuia pe parcursul mandatului la ministerul cercetării, inovării și digitalizării. Din acest motiv, am adresat o interpelare prin care aș vrea să aflu care este situația actuală a instituției și care sunt măsurile pe care le va adopta pentru redresarea CN Poșta Română’’, se arata in postarea lui Popa.

Dosar exploziv la DNA: 365.000 euro in buzunarele familiei lui Popa de la Poștă. Avem dovada

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.