Inchisoare pentru politistul si menajera care au furat o sacosa de bijuterii din aur din casa unei doctorite

0
1001

@ Curtea de Apel a decis astazi ca sotii Lainber, cei care in anul 2010 au furat o sacosa de bijuterii din casa sotilor Anghelache sa ajunga la inchisoare @ Cei doi, Florenta Lacramioara Lainber si Vasile Lainber au fost incarcerati astazi si vor sta la inchisoare cel putin un an si jumatate fiecare

Sotii Lainber cei care in anul 2010 au furat o sacosa cu bijuterii din casa medicului dermatolog Ivona Lupascu Anghelache vor sta la inchisoare cel putin un an si jumatate. Decizia a fost luata in aceasta dupa-amiaza de Curtea de Apel Iasi iar potrivit sentintei Florenta Lacramioara Lainber cea care fusese menajera in casa doctoritei va sta la inchisoare 1 an si 8 luni iar sotul sau Vasile Lainber va sta dupa gratii 1 an si 6 luni, ambii fiind condamnati pentru furt calificat. De altfel, potrivit unor surse judiciare cei doi au fost incarcerati in urma cu circa o ora. De asemenea cei doi soti au fost obligati sa achite familiei Anghelache contravaloarea bijuteriilor furate adica 150.000 lei. ‘’Dupa 7 ani de urmarire penala si cercetare judecatoreasca s-a facut dreptate’’, a spus Robert Amuntencei, avocatul familiei Anghelache.

Menajera transformata in hoata

Faptele s-au petrecut in perioada 2008-2010. Incepand cu anul 2008, Florenta Lainber a fost angajata cu carte de munca pe post de menajera in casa familiei Anghelache. La un moment dat efectuand o curatenie generala in casa familiei Anghelache, Florenta Lainber a dat peste o sacosa cu bijuterii. La inceput a furat o bratara pe care a amanetat-o si dupa ce a fost prinsa a motivat ca avea nevoie de bani sa cumpere lemne pentru iarna. Medicul nu a recuperat bratata dar menajera a continuat sa fure bijuterii impreuna cu sotul sau Vasile care pe atunci era politist local la Iasi. De altfel, Vasile Lainber era cel care ducea bijuteriile la casa de amanet. In cele din urma medicul a depus plangere iar anchetatorii constatasera ca cei doi furasera aproape jumatate de kilogram de bijuterii.‘’Inculpata Lainber Florența a acționat, pe durata de aproximativ un an in perioada noiembrie 2009 – noiembrie 2010 interval de timp în care a sustras un numar semnificativ de bijuterii din imobilul în care locuiesc persoanele vătămate care o angajasera pentru servicii de menaj. Fapta este cu atat mai grava în condițiile în care inculpata a abuzat de increderea persoanelor vatamate si incurajata fiind de imprejurarea ca primele acte de sustragere nu au fost depistate aceasta a continuat activitatea infractionala profitand de neatentia victimelor pana in stadiul in care a epuizat intreaga cantitate de bijuterii 383,24 grame’’, se arata in documentele din dosar.
Dupa ce au fost prinsi,cei doi au sustinut ca bijuteriile au fost primite cadou de Vasile Lainber de la doctorita, recompensa pentru ca intretinea cu medicul, relatii sexuale. S-a dovedit ca aceasta era o minciuna.
Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here