Lego de oameni mari: peste 320 de elemente printre care grinzi, stâlpi, planșee și panouri ridică Family Market Miroslava, proiectul de retail cu tot ce ai nevoie zilnic

506
Family Market Miroslava
Family Market Miroslava

Family Market Miroslava este primul proiect de acest tip demarat de compania IULIUS, iar conceptul dedicat comunităților în dezvoltare și antreprenorilor autohtoni prinde formă asemenea unui joc de Lego, ale cărui piese se îmbină astfel încât să formeze un întreg. Pe șantierul din Miroslava se lucrează la structura de rezistență, cu materiale impresionante prin dimensiunile lor, care desenează conturul viitorului proiect personalizat nevoilor cotidiene ale locuitorilor din zonă.

 Pe șantier au fost aduse, cu un convoi special, o serie de prefabricate, asemănătoare cu piesele de Lego, dar de oameni mari: grinzi de 24 de metri lungime și greutate de 18 tone, care sunt printre cele mai mari utilizate în regiunea Moldovei, dar și stâlpi de 12 metri înălțime și greutate de 20 tone. 18 astfel de stâlpi și peste 20 de grinzi cu dimensiuni atât de mari sunt necesare pentru ca Family Market Miroslava să fie conturat ca structură.

Lucrările de la Family Market Miroslava avansează într-un ritm susținut, după realizarea îmbunătățirilor de teren cu pernă de argilă de un metru grosime și incluziuni de beton, montarea fundațiilor armate din beton, dar și a pregătirilor logistice. În prezent, au fost montate aproximativ 70% din elementele prefabricate structurale.

În depozite sunt pregătite și următoarele „piese lego”. În total, peste 320 de prefabricate se vor îmbina pe șantierul Family Market Miroslava: 38 de fundații și 62 de stâlpi armați din beton, 48 de grinzi și 72 de pane precomprimate din beton, 51 de planșee precomprimate și 30 de grinzi de planșeu armate din beton, dar și 63 de panouri soclu. Proiectul va fi finalizat în primul trimestru din 2022.

 

Pe lângă evoluția constantă a șantierului, s-au făcut pași și pentru conturarea conceptului parcului Family Market Miroslava, amenajat cu 110 arbori maturi și arbuști, gazon, plante decorative, alei pietonale și fântână arteziană. În urma concursului de artă, organizat de IULIUS, propunerea artistului vizual Vladlen Babcinețchi – „Oda bucuriei” – a fost desemnată câștigătoare și va fi amplasată în parcul proiectului.

Family Market Miroslava este un proiect dezvoltat de compania IULIUS, în parteneriat cu Primăria Miroslava, care pune accent pe simplificarea vieții și care va aduce în centrul comunității facilitățile necesare zilnic. Investiția va integra un supermarket și un mix personalizat de produse și servicii, cele mai multe fiind asigurate de antreprenori și producători autohtoni, ca parte a strategiei de susținere a mediului de business local. Printre propuneri se numără: carmangerie, brutărie, băcănie, cofetărie, coffee shop, produse naturiste, farmacie, croitorie și curățătorie, coafor, barber shop, articole de grădină, pet-shop, articole casă&fashion, servicii medicale, agenție bancară, florărie și altele. Totodată, la etaj va exista o sală de evenimente. În plus, vor fi realizate 137 locuri de parcare, dar și lucrări de modernizare a infrastructurii, prin lărgirea străzii adiacente și reamenajarea stației de transport în comun din zonă.

IULIUS dezvoltă concomitent și un al doilea proiect Family Market, în cartierul Bucium din Iași, ambele proiecte reprezentând o investiție de peste 17 milioane de euro, care se va realiza prin intermediul unei finanțări bancare acordată de CEC Bank.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.