Medicul Dragoș Palade a spulberat un om pe europeană. Victima a murit pe loc

6072
Dragos Palade si locul accidentului
Dragos Palade si locul accidentului

@ Accidentul s-a petrecut între Lețcani și Metro în fața sediului companiei Zeelandia @ În urma impactului,  victima, Stelian Ungureanu în vârstă de 55 ani și-a strivit capul de asfalt și nu a mai avut nicio șansă, a murit pe loc @ Accidentul s-a petrecut pe un sector de drum cu o limită de viteză de 60km/h

Cunoscutul medic ieșean Dragoș Palade, fostul șef al clinici ORL de la Spitalul Sfântul Spiridon s-a aflat la volanul unui autoturism care a ucis un om pe E 85, vineri 17 martie a.c în jurul orei 19.20. Accidentul s-a petrecut intre Metro și Letcani, în fața Zeelandia iar victima, Stelian Ungureanu în vârstă de 55 ani care locuia într-unul din imobilele din zonă, nu a mai avut nicio șansă deoarece în urma impactului capul i-a fost strivit de asfalt. Victima a traversat printr-un loc nepermis dar martorii susțin ca medicul circula cu o viteza foarte mare, în condițiile în care dupa cum se poate vedea si din fotografiile realizate de jurnaliștii Dezvaluirea.ro la fata locului, pe acest sector de drum limita de viteza este de 60 km la ora.  Viteza exacta urmează a fi stabilita in urma unei expertize. ‘’ La data de 17 martie a.c., în jurul orei 19.30, polițiștii rutieri au fost sesizați despre un accident rutier soldat cu o victimă, ce a avut loc pe DN 28. Din primele cercetări efectuate, a rezultat faptul că un auto, care se deplasa dintre Podu Iloaiei către Iași a acroșat un pieton, acesta decedând’’, se arată într-un comunicat de presă emis de IPJ Iași.

În urma acestui accident, procurorii ieșeni de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere de culpă. ‘’Cu privire la evenimentul rutier care a avut în data de 17 martie 2023 în zona Metro din municipiul Iaşi, vă comunicăm că la data de 17.03.2023 organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu şi au dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. 2 Cod pen. Conducătorul auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, în cauză nu au fost dispuse măsuri preventive, iar cercetările continuă în vederea stabilirii adevărului judiciar’’, a transmis Ștefan Fânariu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Centrul Medical Invent
Centrul Medical Invent

O familie prosperă de medici

Dragoș Palade provine dintr-una din cele mai prospere  familii de medici din zona Moldovei. Familia Palade detine clinici medicale și farmacii atât in Iași cât și in Bacău. Centrul Medical Invent din spatele Primăriei Iași aparține familiei Palade. De altfel, afacerile familiei l-au adus pe Dragos Palade in stare de incompatibilitate in anul 2018. ‘’În perioada 25 noiembrie 2016 – 20 februarie 2017 a deținut și exercitat simultan funcția de șef secție ORL în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgențe Sfântul Spiridon Iași și pe cea de administrator în cadrul SC Mirco Medical SRL’’, se arata intr-un comunicat de presa emis de Agentia Nationala de Integritate.

Dragoș Palade nu a răspuns apelurilor telefonice efectuate de jurnaliștii Dezvăluirea.ro.

Sentinţă în cazul doctoriţei care a comis un accident rutier! Anna Maria Năstac, ţinută pe jar de judecători

Constantin MAZILU

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.