Accident mortal, la Iaşi! Victima n-a avut nicio şansă în impacul devastator! (EXCLUSIV)

4741
Accident
Accident rutier

@ Accident mortal, la Iaşi: victima n-a avut nicio şansă în impacul devastator @ În urma incidentului, recent, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi l-au condamnat pe Milord Bata la 1 an şi 8 luni de închisoare, cu suspendare, pentru ucidere din culpă @ Impactul s-a petrecut în localitatea ieşeană Trifeşti

Accident mortal, la Iaşi: victima n-a avut nicio şansă în impacul devastator! În urma incidentului, recent, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi l-au condamnat pe Milord Bata la 1 an şi 8 luni de închisoare, cu suspendare, pentru ucidere din culpă.

„Instanţa îi impune inculpatului obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe parcursul termenului de supraveghere, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Consiliului Local Iaşi – Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi sau în cadrul CNAIR – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi”, au spus judecătorii ieşeni.

 

Șoferul Milord Bata, acuzat de producerea accidentului rutier mortal

 

Demn de remarcat este faptul că sentinţa nu e definitivă, aceasta putând fi contestată. Procesul lui Milord Bata a început pe data de 9 iunie 2021. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași l-au trimis în judecată pe Milord Bata, sub acuzația de ucidere din culpă. Anchetatorii ieșeni au afirmat că șoferul Milord Bata a intrat în atenția lor la finele lunii iunie 2018. Potrivit oamenilor legii, atunci, în zona localității ieșene Trifești s-a petrecut un impact devastator.

„Pe 23 iunie 2018, în jurul orei 10:00, în timp ce conducea autoturismul marca Ford pe Drumul Național 24C, în afara localității Trifești, județul Iași, către municipiul Iași, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum, respectiv drum acoperit cu aluviuni de noroi, inculpatul M.B. a pierdut controlul direcției de mers și a pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune cu un autoturism marca Audi”, au declarat procurorii.

 

Impact devastator: un pasager a decedat

 

Oamenii legii au adăugat că, în urma impactului devastator, un pasager dintr-un autoturism a murit din pricina leziunilor suferite. „După accident, persoana vătămată C.B., aflată pe bancheta din spate a autoturismului Audi, a decedat. Precizăm că toate persoanele beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive”, au încheiat anchetatorii.

Autoritățile ieșene au fost alertate cu privire la producerea accidentului rutier printr-un telefon la numărul unic pentru apeluri de urgență 112. La fața locului s-au prezentat echipaje medicale și ale Poliției. Din nefericire, medicii nu au putut face nimic altceva pentru victimă, decât să declare decesul acesteia. Agenții de Poliție au demarat cercetările. Mai apoi, șoferul Milord Bata a fost audiat, iar, ulterior, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași l-au trimis în judecată.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.