Surpriză la procesul lui Niculiță din Copou. Expertul a găsit mai puține locuri de parcare la Garden Rezidence

7562
Copou Garden Rezidence si Daniel Niculita
Copou Garden Rezidence si Daniel Niculita

@ Pe lângă faptul că zona se va supraglomera iar dimineața ieșirea cu mașina din cartierul aflat în zona aleii Sadoveanu se va transforma intr-un coșmar, un expert a ridicat un semn de întrebare cu privire la numărul de locuri de parcare din ansamblul rezidențial Copou Garden Rezidence dezvoltat de Daniel Niculita @ Pentru cele 1.120 apartamente noi, firma lui Niculiță a prevăzut 1.250 locuri de parcare dar un expert desemnat de Tribunalul Iași sustine numărul acestora s-ar putea să fie insuficient

Procesul în care ieșenii de la case se judecă cu dezvoltatorul Daniel Niculiță pentru anularea autorizației de construire emise de municipalitate pentru ansamblul rezidențial Copou Garden Rezidence a ajuns în faza în care se solicita opinia unor experți in arhitectura si urbanism (vezi aici). Până acum au fost efectuate două expertize. Prima a fost anulată de judecători deoarece s-a constatat ca nu răspunde obiectivelor stabilite. A fost realizată a doua expertiză de expertul în arhitectură Cristian Rădulescu. Și această expertiză este contestată de ieșenii care au deschis procesul deoarece de asemenea, nu răspunde la obiective. În consecință aceștia au depus obiectiuni cu privire la constatările privind regimul de înălțime care trebuia autorizat, încadrarea în indicatorii urbanistici ai zonei etc. De remarcat însă ca același expert Cristian Rădulescu se întreabă daca numărul de locuri de parcare prevăzut in proiect este suficient. Astfel, pentru 83.858 mp locuințe (1.120 de apartamente cu 1,2,3 camere) și 400 mp spații comerciale sunt prevăzute un număr de 1.250 locuri de parcare.

Unele locuri de parcare trebuie să fie mai mari

Expertul Cristian Rădulescu susține că dimensiunile parcărilor nu respectă normativele privind adaptarea cladilor la nevoile persoanelor cu handicap. Astfel, pentru persoanele cu handicap dimensiunile locurilor de parcare trebuie să fie mai mari decât ale celor obișnuite. Proiectul dezvoltat de firma SC Studio Casa Consult SRL patronată de Daniel Niculiță nu a ținut cont de aceste normative. Prin urmare, expertul sustine ca daca se vor modifica domensiunile unor locuri de parcare pentru a respecta normativul numarul total se va miscora daca se ia in calcul ca suprafata va ramane aceiasi. „Numărul de locuri de parcare sunt calculate conform HCL 425/2007, dar nu s-a ținut cont de normativul NP 051/ 2000 privind adaptarea clădirilor civile și spatiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap. Astfel, 4 la sută din locurile de parcare trebuie realizate pentru persoanele cu handicap, adică 50 de locuri. Acestea au dimensiuni de 3,10X5 m daca sunt cuplate câte două sau 3,7 mX 5 m pentru cele individuale față de 2,3 metri X5 m un loc obișnuit. Este foarte posibil ca mărirea dimensiunilor a 50 locuri de parcare din cele autorizate să ducă la micșorarea numărului total de locuri de parcare”, a concluzionat expertul

expertiza locuri de parcare Copou Garden Rezidence
expertiza locuri de parcare Copou Garden Rezidence

Niculita susține ca are loc suficient

De precizat ca in cazul in care Daniel Niculita nu va rezolva aceasta problema municipalitatea nu va putea emite certificatul de edificare prin respectarea prevederilor legale. Contactat telefonic, Daniel Niculita a spus ca are solutii si teren suficient pentru a rezolva aceasta problema. „Avem o suprafata mare de teren este o investitie de 17 milioane euro. Avem spatiu sa facem locuri de parcare”, a spus Niculita.

Să mai precizam ca Niculita sustine si ca va realiza cea mai mare zona verde dintr-un ansamblu rezidențial. Redimensionarea locurilor de parcare nu trebuie sa afecteze suprafata zonei verzi.

Nereguli mari descoperite la blocurile lui Niculiță din Copou. Cabluri electrice montate fără izolație în pereți

Constantin MAZILU

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.