Petru Movilă contestă în continuare cuantumul pensiei de întreţinere pe care trebuie să o achite copilului făcut în afara mariajului!

1149
Petru Movila doarme
Petru Movila doarme

@ Petru Movilă contestă în continuare cuantumul pensiei de întreţinere pe care trebuie să o achite copilului făcut în afara mariajului @ Dosarul a ajuns pe masa judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Iaşi, în faza de recurs @ Amintim că, iniţial, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au admis în parte cererea formulată de minorul V.D., prin mama sa, de profesie avocată

Petru Movilă contestă în continuare cuantumul pensiei de întreţinere pe care trebuie să o achite copilului făcut în afara mariajului! Astfel, dosarul a ajuns pe masa judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Iaşi, în faza de recurs. Procesul a fost amânat până pe 19 septembrie 2024. Amintim că, iniţial, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au admis în parte cererea formulată de minorul V.D., prin mama sa, avocată.

„Instanta admite în parte cererea având ca obiect stabilire pensie de întreţinere, formulată de reclamantul V.D., prin reprezentant legal C.M.D., în contradictoriu cu pârâtul P.M. Stabileşte şi obligă pârâtul să plătească reprezentantului legal şi în favoarea minorului o pensie lunară de întreţinere în cuantum de 1/6 din venitul net realizat, dar nu mai puţin de 1/6 din venitul minim net pe economia naţională, care se va plăti de la data introducerii acţiunii – 22.10.2021 – si până la majoratul copilului”, au spus judecatorii ieseni.

Petru Movilă contestă în continuare decizia

Procesul a inceput pe 22 octombrie 2021. Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Iasi, reclamantul, prin reprezentant legal, a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata unei pensii lunare de întreţinere în favoarea minorului începând cu data de 28.10.2019 şi până la împlinirea majoratului.

„Prin sentinţa civilă de pe 2.07.2021, pronunţată de Judecătoria Iasi, rămasă definitivă prin neapelare la data de 14.09.2021, s-a constatat că tatăl biologic al minorului este pârâtul. Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus exercitarea autorităţii părinteşti în comun, de către ambii părinţi şi s-a stabilit în sarcina acestora obligaţia de a asigura întreţinerea în natură a minorului. Susţine reclamanta că pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia de întreţinere în natură faţă de minor, că acesta nu a manifestat niciun interes şi nicio responsabilitate, în ciuda declaraţiilor publice asumate”, au afirmat magistratii.

De unde a izbucnit scandalul

Întreg scandalul a pornit după ce mama minorului a decis să îl acţioneze în judecată pe politicianul ieşean. Aceasta a sustinut ca Movila este tatal biologic al copilului nascut de ea. Movila a contestat aceasta afirmatie, dar, in cele din urma, judecatorii au concluzionat ca reclamanta are dreptate.

„În ce priveşte cuantumul întreţinerii, apreciază reclamanta că, pentru anul 2019, pârâtul datorează minorului suma de 3.519,15 lei/lună, respectiv suma globală de 42.231 de lei aferentă întregului an, acelaşi calcul fiind valabil şi pentru 2020. Susţine reclamanta că l-a notificat în mod repetat pe pârât în vederea recunoaşterii minorului şi pentru ca acesta să îşi asume obligaţiile pe care le are în calitate de tată. De asemenea, la data de 08.09.2021, pârâtul a comunicat reprezentantului legal al minorei o notificare prin intermediul căreia şi-a manifestat dorinţa de a-şi îndeplini obligaţiile stabilite conform legii, însă aceasta a rămas doar la nivel de intenţie, apreciind astfel reaua-credinţă a acestuia”, au adaugat magistratii ieseni.

La randul sau, politicianul Petru Movila a formulat o întâmpinare, prin care a solicitat admiterea în parte a acţiunii şi obligarea sa la plata unei pensii de întreţinere într-un procent de 1/6 din venitul său lunar, întrucât mai are în întreţinere un copil. În ce priveşte noţiunea de „venit lunar”, el a apreciat că în sfera acestuia nu poate fi avută în vedere indemnizaţia reparatorie acordată în baza Legii nr. 341/2004 a recunoştinţei faţă de eroii mariri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei din decembrie 1989, raportat la regimul juridic specific, această indemnizaţie neavând un caracter impozabil.

Totodata, el a solicitat respingerea cererii reclamantei privind obligarea sa la plata pensiei de întreţinere începând cu data de 28.10.2019. Sentinta primei instante a fost contestata si, astfel, dosarul a ajuns la Tribunal. Mai apoi, si decizia emisa de a doua instanta a fost contestata, astfel ca procesul s-a mutat la Curtea de Apel Iasi.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.