Directorul ApaVital a luat un spațiu de 200.000 euro de la afaceristul cu contract la compania de apă

3906
montaj Dorus, Spatiu si Viorel Cozma
montaj Dorus, Spatiu si Viorel Cozma

@ Un trai și o viață in Romania pentru șmecherii care se îmbogățesc din banul public @ Bugetarul de lux, Mihai Dorus, directorul companiei de stat ApaVital a luat in urma cu 3 luni un spatiu comercial, in valoare de 219.360 euro, pe strada Pantelimon Halipa de la Conest Parc Rezidence firma patronata de Viorel Cozma @ Negocierile pentru cumpararea spatiului au demarat chiar in perioada in care cea mai cunoscuta firma a lui Cozma, SC Conest SA incheia cu ApaVital un contract de pe 1 milion de lei pentru reabilitarea statie de pompare Ion Creangă

In România cei care au pe mână banul public si-l impart, bugetarii,  dar si cei care incaseaza fonduri de la stat sunt cei mai fericiti deoarece se imbogatesc mult mai repede decat privatii care muncesc din greu in fiecare zi sa realizeze ceva. Exemplul pe care-l prezentam astazi este dovada cea mai clară ca ceea ce am afirmat anterior este adevarat. Astfel, in data de 1 iulie 2021 a finalizat contractul de vanzare-cumparare pentru achizitionarea unui spatiu comercial in valoare de 219.360 euro adică 1.096.800 lei pe strada Pantelimon Halipa nr.11 K bloc C1 (vis a vis de Spitalul de Recuperare ) de la Conest Parc Rezidence SRL firma patronata de Viorel Cozma. Este vorba despre acelasi Viorel Cozma care patronează firma Conest SA, compania care in ultimii ani a câștigat numeroase contracte pentru reabilitare retelelor de apă si de canalizare din municipiul Iași. Doruș a cumpărat spatiul in rate. Doruș a platit primii bani, in baza unui ante-contract, în perioada în care firma lui Viorel Cozma începea să deruleze un contract de reabilitare a stației de pompare Ion Creangă din cartierul Tătărași. Valoarea acestui contract este de 1.031.436 lei. Anterior, Conest SA a obtinut contracte de ordinul milioanelor de euro pentru reabilitarea retelelor de apa si canalizare din municipiul Iasi, proiecte finantate cu fonduri europene, implementate de primărie si ApaVital. Firma Conest este de asemenea abonata la bani publici. Compania lui Viorel Cozma a incheiat in ultimii ani contracte de peste 100 milioane euro cu institutiile publice din judetul Iasi, Primaria Iasi, ApaVital, UMF Iasi etc.

Doruș a plătit cash 1 milion de lei

Spațiul comercial cumpărat de Doruș de la  Conest Parc Rezidence SRL are o suprafață de 139 de metri patrati si se afla la parterul blocului de pe strada Pantelimon Halipa. Pentru acest spatiu Dorus a platit in total de 219.360 euro fara TVA. Pe langă cei 219.360 euro, Dorus a mai platit 13.600 euro pentru doua locuri de parcare. Directorul ApaVital a platit primii bani la data de 25.11.2019 cand a achitat, in baza unui ante-contract un avans de 169.320 euro. Banii au fost platiti in trei rate, Ultimii bani au fost platiti pe 3 iulie. Intr-o editie anterioara in articolul cu titlul ‘’Un nou director la stat cu leafa de 10.000 euro/luna. Dinastia nababilor la Apavital’’, am aratat ca Mihai Dorus este unul dintre cei mai bogati bugetari din Iasi. In calitate de director la compania de apa, Dorus si-a fixat o leafa de 10.000 euro pe luna in conditiile in care pretul unui metru cub de apa creste in permanenta.

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.