Procurorii au mușamalizat înainte de alegeri dosarul unui primar care a condus fără permis

628
Ciprian Aiojoaei-
Ciprian Aiojoaei-

@ Ciprian Aiojoaei, fost primar al comunei Oțeleni, candidat pentru un nou mandat, a fost ‘’condamnat’’ la o amendă penală pe care nici măcar nu trebuie să o plătească, pentru că a săvârșit infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere @ Pedeapsa a fost negociată de Aiojoaei cu un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, printr-un acord de recunoaștere a vinovăției @ Asta în condițiile în care, în celelalte dosare în care au fost judecați inculpați pentru conducere fără permis, Judecătoria Roman a pronunțat pedespse cuprinse între 6 luni și 2 ani cu suspendare pentru conducere fără permis

Pedeapsă de râsul curcilor pentru Ciprian Aiojoaei, fostul primar al comunei Oțeleni, inculpat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, Aiojoaiei a scăpat fără pedeapsă.Se pune întrebarea firească de ce i-au mai făcut dosar dacă l-au iertat. Astfel, pe data de 10.04.2024, Judecătoria Roman a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Aiojoaei cu un procuror romașcan, document prin care i s-a stabilit fostului primar de la Oțeleni ‘’pedeapsa amenzii în cuantum de 5.000 (cinci mii) lei ( 200 zile – amendă a câte 25 lei’’. Pedeapsa este aplicată cu amânare astfel încât Aiojoaei nu trebuie să plătească această amendă. Șoferi care conduc cu permis dar încalcă linia continuă sau depășesc limita de viteză o pățesc mai rău decât Aiojoaiei. În plus, în ultimii ani, în celelalte dosare în care au fost judecați inculpați pentru conducere fără permis, Judecătoria Roman a pronunțat pedespse cuprinse între 6 luni și 2 ani cu suspendare, pentru conducere fără permis. Aijoaei a scăpat cu o pedeapsă stabilită de procuror în bătaie de joc, o amendă pe care nu trebuie să plătească. Aiojoaei a fost prins conducând fără permis la data de 26.06.2023, în jurul orei 08:09, în municipiul Roman.

Deși este recidivist a scăpat ușor

Pedeapsa aplicată acum este suprinzătoare în condițiile în care în 2016, Ciprian Aiojoaei, a fost condamnat definitiv la trei luni de închisoare cu suspendare pentru comportament abuziv față de consilerul Robert Benchea. Aiojoaei l-a agresat verbal pe Benchea într-o ședință a Consiliului Local. De asemenea, Aiojoaei a mai primit o amendă penală de 1.200 lei pentru că s-a comportat abuziv față de o localnică, Consela Adăscăliței. Fapta s-a petrecut în fața primăriei. Faptele s-au petrecut la câteva zile distanță una de cealaltă. Acest i-a adus și o interdicție de a fi ales în funcții publice timp de doi ani și obligația de a presta 60 de zile de muncă neremunerate în folosul comunității. Aiojoaei candidează acum pentru un nou mandat în funcția de primar al comunei Oțeleni.

Comună distrusă de dosare penale. Primarul condamnat trimis din nou în judecată de procuror

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.