Profesor universitar din Iași: Exercițiile fizice, rol de vaccin împotriva formelor grave de COVID-19

282
People running in a row on the treadmill at the gym.

Bogdan-Alexandru Hagiu, medic şi conferenţiar universitar la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, susține într-un articol apărut într-una dintre cele mai prestigioase publicații științifice din lume, că exercițiile fizice de rutină pot fi aproape la fel de eficiente ca vaccinul în prevenirea formelor grave de COVID-19. Medicul spune că mișcarea îmbunătățește funcționalitatea mitocondriilor, organitele celulare care produc energie în corp. Acestea sunt primele atacate de virus și pot duce la forme grave ale infecției cu COVID.  ”Exerciţiile fizice de intensitate moderată pot fi aproape la fel de eficiente în prevenirea formelor grave de COVID-19 ca un vaccin. Numeroase lucrări ştiinţifice din toată lumea argumentează această afirmaţie. Brandenburg, în 2021, a publicat un studiu ce arată un procent de prevenţie a formelor spitalizabile de 64% sau chiar 78%. În Statele Unite, aceste exerciţii fizice au fost recomandate ca profilaxie secundară, după vaccinare. Avantajul exerciţiilor fizice este că eficienţa lor în prevenirea formelor grave ale bolii nu diminuează în timp. Ba chiar este asigurată o rezervă antiinflamatorie timp de două săptămâni după încetarea practicării exerciţiilor”, a declarat Hagiu . Profesorul universitar a publicat în august 2020 prima ipoteză medicală care a susţinut posibilitatea prevenţiei formelor spitalizabile de COVID-19 prin biogeneză mitocondrială indusă de efort fizic moderat.  „A urmat, anul trecut, tot sub semnătura mea, un articol cu factor de impact 4,41, apărut în Medical Hypotheses, care descrie un mecanism ipotetic de ‘spălare’ a virusului din vasele de sânge sub acţiunea exerciţiilor fizice de intensitate moderată. Un aspect important din articolul menţionat este că, teoretic, exerciţiile fizice de intensitate moderată au aceeaşi eficienţă pentru toate tulpinile de SARS-CoV-2, deci acest tip de profilaxie ar putea fi folosit în special în perioadele în care este nevoie de un vaccin actualizat. Este de menţionat că noua variantă BA.2.75 reuşeşte să eludeze toate terapiile cu anticorpi monoclonali aprobate. Important este şi faptul că de acest tip de profilaxie pot beneficia nu numai oamenii sănătoşi, dar şi suferinzii de diabet, hipertensiune, poliartită reumatoidă, insuficienţă renală cronică, ba chiar şi HIV. Trebuie precizat însă că activitatea fizică nu previne decât în mică măsură infectarea cu virusul ucigaş, doar 10%, deci nu poate înlocui un vaccin adecvat”, a adăugat medicul şi conferenţiarul universitar Bogdan-Alexandru Hagiu. Bogdan-Alexandru Hagiu este autorul unui articol de tip revizie, publicat în una dintre cele mai prestigioase publicaţii din domeniu – Journal of Pharmaceutical Research International, prin care arată că mitocondriile, organite celulare ce produc energie, sunt atacate de virusul SARS-CoV-2, ceea ce poate duce la forme grave ale infecţiei, iar practicarea exerciţiilor fizice, mai ales a celor de anduranţă, le îmbunătăţeşte funcţionalitatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.