Revoltă într-o comună! Țăranii cer referendum pentru demiterea primarului

5476
Bogdan Cojocaru, Maricel Popa, George Criste
Bogdan Cojocaru, Maricel Popa, George Criste

@ Cetățenii comunei Grozești, județul Iași vor să organizeze referendum pentru demiterea primarului George Cristea @ Peste 25 la sută din alegătorii comunei au semnat în acest sens o petiție pe care au înaintat-o Prefecturii județului Iași @ Oamenii îl acuză pe Cristea că se ocupă de afacerile personale și neglijează problemele comunei @ Prefectul PSD, Bogdan Cojocaru pare să-l acopere pe Cristea care a fost ales de asemenea primar pe listele social-democratilor

Revoltă în comuna Grozești județul Iași, unde mai bine de 25 la sută din alegători solicită organizarea unui referendum pentru demitarea primarului George Cristea. Locuitorii din comună îl acuză pe George Cristea că se ocupă mai mult de afacerile personale și neglijează problemele comunității. Petiția semnată de cei 25 la sută din alegătorii comunei Grozești a ajuns deja la Prefectura Iași, institutia care sa se pronunte inainte de organizarea referendumului solicitat de cetățeni. „Da, am aflat si eu ca vor referendum.Treaba lor. Eu am iesit primar cu 54 la sută. Nu am alte comentarii de făcut”, a spus telefonic George Cristea.

Protejat de noul prefect PSD?

Acesta a fost ales intr-adevăr cu 54 la sută dar dintr-o prezenta de 30 la suta. Prin urmare numarul celor care vor acum demiterea lui este mai mare decat al celor care l-au ales. Problema este că George Cristea a fost ales primar pe listele PSD. De câteva zile functia de prefect al judetului Iasi este ocupata de Bogdan Cojocaru, membru PSD. Cojocaru a dat deja un semn că vrea sa zădărnicească demersul cetățenilor din Grozești. Astfel, deși toți functionarii din prefectură știu de petiția din Grozești, Cojocaru spune ca nu știe nimic despre această chestiune. „Nu am auzit de așa ceva”, a spus telefonic Cojocaru.

L-am rugat sa se intereseze și apoi sa revina cu un telefon pentru a ne oferi detalii. Cojocaru a refuzat. O nouă dovadă ca Prefectura Iași s-a repolitizat in cateva zile. În primul mandat George Cristea a fost ales pe listele PMP, dar pentru actualul mandat a candidat pe listele social-democratilorm dupa ce a fost racolat de seful PSD Iasi, Maricel Popa, acelasi care l-a pus pe funcție și pe Cojocaru. În fotografia publicată în deschiderea acestui articol îi putem vedea pe Bogdan Cojocaru si Maricel Popa pe o scenă, pregătindu-se sa aplaude un discurs al lui George Cristea.

Constantin MAZILU

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.