Sechestru pe bunurile unei afaceriste din Iași! Femeia, trimisă la pușcărie pentru 100.000 de euro (EXCLUSIV)

1318
Mana unui judecator cu un ciocanel
Mana unui judecator cu un ciocanel

@ Judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au pus ieri, 11 noiembrie 2022, sechestru pe bunurile unei afaceriste din județ @ Pe lângă aceasta, magistrații ieșeni au condamnat-o pe Maria Nunucă la 7 ani şi 3 luni de pușcărie @ Ieșeanca este acuzată de evaziune fiscală constând în evidenţierea în actele contabile ori în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, în formă continuată

Vineri, 11 noiembrie 2022, judecătorii din cadrul Tribunalului au pus sechestru pe bunurile unei afaceriste din județul Iași.

Pe lângă aceasta, magistrații ieșeni au condamnat-o pe Maria Nunucă la 7 ani şi 3 luni de pușcărie, pentru evaziune fiscală constând în evidenţierea în actele contabile ori în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, în formă continuată.

Afacerista Maria Nunucă, trimisă la pușcărie pentru 100.000 de euro

Pe lângă pedeapsă, magistrații ieșeni au pus-o la plată pe afacerista Maria Nunucă.

„Instanța admite acţiunea formulată în cauză şi, în consecinţă, obligă inculpata Maria Nunucă, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Mia Maria SRL, să îi plătească părţii civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (DGRFP) Iaşi – Administrația Județeană a Finanţelor Publice (AJFP) Iaşi – suma de 444.221 de lei (echivalentul a 100.730 de euro).

Menţine măsurile asigurătorii luate prin încheierea din data de 27 iulie 2021 a Tribunalului Iaşi, constând în instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor imobile şi mobile, prezente şi viitoare, aparținând inculpatei Maria Nunucă, precum şi a acelora aparținând părţii responsabile civilmente SC Mia Maria SRL Moțca”, au afirmat judecătorii ieșeni.

Acte fictive folosite de afacerista ieșeană pentru a păcăli autoritățile

Demn de remarcat este faptul că sentința nu e definitivă, aceasta putând fi contestată. Procesul Mariei Nunucă a început pe data de 22 octombrie 2020. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au trimis-o în judecată sub acuzația de evaziune fiscală constând în evidenţierea în actele contabile ori în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, în formă continuată.

Conform anchetatorilor, ieșeanca ar fi folosit diverse acte falsificate, pentru a putea prejudicia bugetul de stat cu suma de 444.221 de lei.

Oamenii legii au subliniat că aceasta ar fi folosit documente falsificate, precum facturi fictive aparent emise de SC Nefercom M.G. SRL către SC Mia Maria SRL, chitanţe de încasare a valorii celor 34 de facturi fictive, 19 note de recepție şi constatare diferențe) întocmite de SC Mia Maria SRL şi aferente celor 19 facturi fiscale fictive aparent emise în perioada 7 – 26 iunie 2014 de SC Nefercom M.G. SRL către SC Mia Maria SRL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.